ABERÁNT, -Ă adj. Care se îndepărtează, se abate de la o normă; denaturat; greșit. V. absurd. [Cf. fr. aberrant, lat. aberrans]. adjectivaberant
ABERÁNT, -Ă, aberanți, -te, adj. Care se abate de la tipul normal; greșit, denaturat. Forme gramaticale aberante. – Fr. aberrant (lat. lit. aberrans, -ntis). adjectivaberant
aberánt, -ă adj. 1 Care se abate de la tipul normal sau corect; care constituie o aberație. Comportament aberant. 2 Care este contrar logicii, bunului-simț; eronat. Un proiect aberant. • pl. -ți, -te. /<fr. aberrant, it. aberrante. (DEXI – „Dicționar explicativ ilustrat al limbii române“, Ed. Arc & Gunivas, 2007) adjectivaberant
aberánt adj. m., pl. aberánți; f. aberántă, pl. aberánte adjectivaberant
ABERÁNT, -Ă, aberanți, -te, adj. Care se abate de la tipul normal sau corect, care constituie o aberație (1), absurd. – Din fr. aberrant, lat. aberrans, -ntis. adjectivaberant
ABERÁNT, -Ă, aberanți, -te, adj. Care se abate de la tipul normal; greșit, denaturat. V. absurd. Forme gramaticale aberante. adjectivaberant
aberant adjectiv | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | aberant | aberantul | aberantă | aberanta |
plural | aberanți | aberanții | aberante | aberantele | |
genitiv-dativ | singular | aberant | aberantului | aberante | aberantei |
plural | aberanți | aberanților | aberante | aberantelor |