aba definitie
- Vezi aici mai multe sinonimeaba
- Vezi aici mai multe rimeaba
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cuab
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cuaba
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuba
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuaba
abá1 (înv.) interj. invariabilaba
abà ! int. exprimând mirare și îndoeală totdeodată: aba, Dragomire, când pleci tu ? CAR. [V. ba]. invariabilabà
ába interj. – Exprimă o întrebare nuanțată de îndoială sau mirare. Alteori introduce pur și simplu întrebarea. Creație expresivă. invariabilaba
ABÁ1 interj. (Înv.) Exclamație care exprimă (în propoziții interogative) mirarea sau cu care se atrage atenția cuiva când i se vorbește. invariabilaba
ABÀ1 interj. (Înv.) (În propoziții interogative) Cuvânt care exprimă mirarea sau atrage atenția cuiva când i se vorbește. – Onomatopee. invariabilabà
ABÁ1 interj. (Familiar, învechit) Exclamație întrebuințată mai ales în propoziții interogative și în asociație cu un vocativ, servind: a) pentru a exprima mirare. Aba, mă! când ai venit? La HEM; b) pentru a atrage atenția cuiva cînd îi adresăm vorba. Aba, Dragomire, cînd pleci tu? CARAGIALE, O. I 255. invariabilaba
ABÁ2, abale, s. f. Țesătură groasă de lână (albă), din care se fac haine țărănești; dimie; p. ext. haină făcută din această țesătură. – Tc. aba. substantiv femininaba
abá (abále), s. f. – Dimie, țesătură groasă de lînă. – Mr., megl. abă. < Tc. aba (Miklosich, Fremdw., 73; Șeineanu, II, 3; Lokotsch 2), cf. ngr. άμπᾶς, bg. aba – Der. abager, s. m. (persoană care fabrică sau vinde țesături; croitor); abagerie, s. f. (fabrică sau prăvălie de țesături); abagiu, s. m. (persoană care fabrică sau vinde țesături). substantiv femininaba
ABÁ2, (2) abale, s.f. 1. Țesătură groasă de lână, de obicei albă, din care se confecționează haine țărănești; dimie, pănură. 2. Sort de aba (1). – Din tc. aba. substantiv femininaba
aba f. (turc. ar. aba). Dimie, un fel de postav alb (orĭ și alt-fel) gros de lînă din care se fac haĭne țărăneștĭ. V. șaĭac. substantiv femininaba
abà f. 1. postav de lână groasă (obișnuit albă) din care se fac haine țărănești; 2. haină din aba. Abaua, ce constitue și astăzi un obiect de industrie casnică țărănească, era odinioară importată, ca multe din postavurile ordinare, din Turcia, de unde numele lor orientale: aba, dimie, șaiac, suman. [Turc. ABA]. substantiv femininabà
abá2 s. f., art. abáua, g.-d. art. abálei; (sorturi) pl. abále, art. abálele substantiv femininaba
ABÁ2, abale, s. f. Țesătură groasă de lînă, de obicei de culoare albă, din care se fac haine țărănești; dimie, pănură. Pantalonii, noi-nouți, din aba țărănească. GALAN, Z. R. 135. Doi surugii, cu straie de aba albă... se aflau unul călare pe un cal fruntaș, altul cocoțat... pe capră. PAS, L. I 55. Cioarecii strimți de aba. SLAVICI, N. I 136. substantiv femininaba
Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiaba
| aba invariabil | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | Aba | — |
| plural | — | abalelor | |
| genitiv-dativ | singular | — | aba |
| plural | — | — | |