aține definitie

ațín și ațíŭ, -út, a -eá și a ațíne v. tr. (lat. attinére, pop. attenére. – Se conj. ca țin). Pîndesc: a aținea calea cuĭva. V. refl. Pîndesc, îs atent: aține-te la poartă! verb tranzitiv ațin

AȚÍNE, ațín, vb. III. Refl. 1. A sta în calea cuiva, a pândi trecerea cuiva. ◊ Tranz. Calea mândrei aținui, O floricică de-i cerui (TEODORESCU). ♦ (Rar) A se ține după cineva; a urmări. 2. A fi sau a sta gata (pentru a prinde ceva care încearcă să scape); a băga bine de seamă. Grăunțele pocnesc și sar înflorite, albe. Băieții s-ațin să le prindă (VLAHUȚĂ). ◊ Expr. Aține-te! = fii gata! ține-te bine! [Var.: ațineá vb. II] – Lat. *attenere (= attinere). verb tranzitiv aține

ațíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațín, 2 sg. ațíi, 1 pl. ațínem, 2 pl. ațíneți; imperf. 3 sg. ațineá; conj. prez. 3 să ațínă; ger. aținấnd; part. aținút verb tranzitiv aține

AȚÍNE, ațín, vb. III. Refl. 1. A sta în calea cuiva, a pîndi trecerea cuiva (pentru a-1 prinde sau ataca). Dragoș s-aținea Și cel zimbru cum venea Ghiaaga-n frunte-i arunca. ALECSANDRI, P. II 94. S-ațin pe-aici Patruzeci și cinci... De haiduci levinți, Duși de la părinți De cînd erau mici, La codru-n potici. ALECSANDRI, P. P. 63. ◊ (întărit prin «la drum», «la potecă» etc.) Se ațineau la drumuri și-i pofteau pe negustori la ei, spre găzduire, unde îi prădați și-i ucideau. PAS, L. I 113. (F i g.) Iubirile care-s mari Stau la drumuri ca tîlhari, Iubirile care-s mici Se ațin pe la potici. ALECSANDRI, P.P. 304. ◊ Tranz. (Cu complementul « drumul », « calea » etc.) Cele din urmă fiare... se înmulțeau și ațineau omului calea în văile apelor nouă. SADOVEANU, N. F. 53. Petre, cu cît îi ațineau drumul oamenii și-l opreau și cu cît Busuioc își înmuia glasul, cu atît se înverșuna și răcnea. REBREANU, R. II 41. Eu stau pe potecă și-ațin frumușel Cărarea la fete-n cîmpie. COȘBUC, P. II 39. Calea mîndrei aținui, O floricică de-i cerui. ALECSANDRI, P. P. 237. ♦ (Rar, urmat de determinări introduse prin prep. « după ») A se ține după cineva, a se lua după cineva; a urmări. Ce? Cînd luna se strecoară printre nouri, prin pustii, Tu cu lumea ta de gînduri după ea să te ații? EMINESCU, O. I 157. 2. A fi sau a sta gata (pentru a prinde un obiect care este gata să scape), a fi cu luare-aminte (pentru a reac­ționa la timpul potrivit), a băga bine de seamă. întindea brațe din ce în ce mai mari spre puzderia de fulgi, ca și cum s-ar fi aținut să prindă toată zăpada. BASSARABESCU, V. 50. Grăunțele pocnesc și sar înflorite, albe. Băieții s-ațin să le prindă. VLAHUȚĂ, CL. 114. Se luară cu toții după dînsul [după butoi] pe marginea gîrlei, pînă îl dete apa mai la mal. Ursul se aținea mereu, pînă îi veni bine, se repezi în apă, luă butoiul în brațe. ISPIRESCU, L. 345. ◊ (Cu determinări introduse prin prep. «cu», arătînd instrumentul acțiunii) Din cînd în cînd, din tulbureală, scotea la lumină rețeaua, în care se zbăteau peștișorii argintii. Eu mă ațineam cu cofăielul și Jiu prea eram mirat de norocul nostru. SADOVEANU, N. F. 29. Zvîrle mingea-n sus... șl tot el aleargă, de s-aține cu mîinile și-o prinde. ȘEZ. II 62. ◊ Expr. (De obicei urmat de un vocativ, exprimat sau subînțeles, adesea cu sens nehotărît) Aține-te! = fii gata ! ține-te bine ! Acu-i acuîl adulmec [pe dușman] – aține-te! TOMA, C. V. 266. Cînd auzeam noi de masă, tăbăram pe dînsa, ’ș-apoi aține-te gură! CREANGĂ, A. 10.- Prez. ind. și: (popular) ațiu. – Variantă: ațineá vb. II. verb tranzitiv aține

aține Mold. v. 1. a pândi, a sta la pândă: și te aține la hotare AL.; 2. a se ținea de; tu cu lumea ta de gânduri după ea (lună) să te ații EM. [Lat. ATTINERE]. verb tranzitiv aține

AȚÍNE, ațin, vb. III. 1. Refl. și tranz. A pândi trecerea cuiva (stând în calea lui). ♦ (Rar) A se ține după cineva; a urmări. 2. Refl. A fi sau a sta gata pentru a prinde ceva (care încearcă să scape). [Var.: (pop.) ațineá vb. II] – Lat. *attenere (= attinere). verb tranzitiv aține

Sinonime, conjugări si rime ale cuvantului aține

aține   infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) aține inere aținut aținând singular plural
aținând ineți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) in (să) ațin ațineam aținui aținusem
a II-a (tu) ii (să) ații ațineai aținuși aținuseși
a III-a (el, ea) ine (să) ațineai aținea aținu aținuse
plural I (noi) inem (să) aținem ațineam aținurăm aținuserăm
a II-a (voi) ineți (să) ațineți ațineați aținurăți aținuserăți
a III-a (ei, ele) in (să) ați ațineau aținu aținuseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z