ațâțare definitie

AȚÂȚÁRE, ațâțări, s. f. Acțiunea de a (se) ațâța. [Var.: ațițare s. f.] substantiv feminin ațâțare

ațâțáre s. f., g.-d. art. ațâțắrii; pl. ațâțắri substantiv feminin ațâțare

AȚÂȚÁRE, ațâțări, s. f. Acțiunea de a (se) ațâța.V. ațâța. substantiv feminin ațâțare

AȚÂȚÁRE, ațîțări, s. f. Acțiunea de a ațîța. 1. Stîrnire, întețire a focului (prin suflare sau scormonire). ◊ 2. Fig. Provocare, instigare, stîrnire, întărîtare (spre manifestări sau acțiuni rele, primejdioase). Ațîțare cri­minală la război. – Variantă: ațițáre (CONTEMPORANUL, IV 83, NEGRUZZI, S. I 75) s. f. substantiv feminin ațâțare

ațîț, a v. tr. (d. țîță, adică „deprind să sugă”, că pruncu, la început, nu suge. Cu tăcĭune și fr. attiser n´are legătură). Excit, aprind: a ațîța focu. Fig. Îndemn, stimulez, instig: bogăția ațîță poftele hoților. verb tranzitiv ațîț

ațîțá (ațî́ț, ațîțát), vb.1. A aprinde focul sau a-l face să ardă mai bine. – 2. A întărîta, a excita, a îmboldi. Lat. *attῑtĭāre, de la titio „jar” (Pușcariu, Lat. ti, 40; Pușcariu 163; Candrea-Dens., 111; REW 769; DAR); cf. it. a(tt)izzare (calabr. azzizzari), v. prov. atisar, fr. attiser, sp. atizar, port. atiçar.Der. ațîțător, adj. (instigator). verb tranzitiv ațîța

ațâțá (a ~) vb., ind. prez. 3 ațấță verb tranzitiv ațâța

AȚÂȚÁ, ațấț, vb. I. 1. Tranz. (Adesea fig.) A face să ardă (mai bine), a înviora focul; a aprinde. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întărâta, a (se) înrăi; a (se) asmuți. ♦ Tranz. A desfășura o propagandă de învrăjbire între popoare, a menține o stare de încordare favorabilă dezlănțuirii unui război de agresiune. [Var.: ațițá vb. I] – Lat. *attitiare (< titio, -onis). verb tranzitiv ațâța

ațâțà v. 1. a sgândări tăciuni spre a aprinde focul; 2. fig. a aprinde, a deștepta (pasiunile); 3. a îndemna la ceva rău. [Lat. *ATTITIARE, din TITIO, tăciune]. verb tranzitiv ațâțà

AȚÂȚÁ, ațâț, vb. I. 1. Tranz. A aprinde focul sau a-l face să ardă mai bine. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întărâta, a (se) asmuți; a (se) excita. – Lat. *attitiare (< titio, -onis „tăciune”). verb tranzitiv ațâța

AȚÎȚÁ, ațî́ț, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la foc) A aprinde, a face să ardă; a face să ardă mai bine, a înteți, a înviora (suflînd peste tăciuni, scuturînd cenușa etc.). Ațîță focul și pune ceaunul de mămăligă. SADOVEANU, 21. Mai pe-nnoptat A mers s-ațîțe-n vatră foc, Să facă de mîncat. COȘBUC, P. I 255. Maica așază gătejile, moș Nichifor scapără și îndată ațîță amîndoi focul. CREANGĂ P. 130. ◊ Fig. (Complementul exprimă o stare sufle­tească, un sentiment) A ațîța spiritele.Cu vorbele acestea... mai tare le-a ațâțat dorul de a o vedea. RETEGANUL, P. II 7. ♦ E x p r. A ațîța focul = a provoca un sentiment sau o acțiune care poate avea urmări grave. Decît să mori, mai bine să ne răzbunăm.Nu ațîța Jocul, Petcule; nu vorbi de răzbunare., ALECSANDRI, T. 1276. ◊ R e f l. Privind la dînsa, i s-ațîță milă. PANN, P. V. II 136. 2. Fig. (Cu privire la oameni) A întărită; (cu privire la animale) a asmuți. Ațâță cîinii.Bătrîna umblă prin case și ațâță oamenii. DUMITRIU, N. 188. ♦ (Du privire la războaie) A desfășura o propagandă de învrăjbire între popoare, a menține o stare de încordare favora­bilă dezlănțuirii unui război de agresiune. Imperialiștii ațîța la război. – Variantă: ațițá (NEGRUZZI, S. I 143) vb. I. verb tranzitiv ațîța

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului ațâțare

ațâțare   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ațâțare ațâțarea
plural ațâțări ațâțările
genitiv-dativ singular ațâțări ațâțării
plural ațâțări ațâțărilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z