WALHÁLA s. f. (mit. germ. și scand.) locașul zeilor și al eroilor. (< germ. Walhalla) substantiv feminin walhala
WALHÁLLA s.f. (În mitologia germanică și scandinavă) Locașul zeilor și al eroilor. [< germ. Walhalla]. substantiv feminin walhalla
WALHÁLLA s. f. (în mitologia germanică și scandinavă) Lăcașul zeilor unde erau găzduiți eroii căzuți pe câmpul de luptă. – Din germ. Walhalla. temporar walhalla
Walhalla f. in mitologia scandinavă: palatul lui Odin, în care râsboinicii morți pe câmpul de bătaie iși petrec timpul in oaspețe, sorbind miedul ce le toarnă Walkiriile: un cânt de Walhalla EM. temporar walhalla
| Walhalla | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | Walhalla | walhallo |
| plural | — | — | |
| genitiv-dativ | singular | — | — |
| plural | — | — | |