Virtutea definitie

VIRTÚTE s.f. 1. Calitate, forță morală de a urmări consecvent un ideal etc; perfecțiune morală. ♦ Castitate, curățenie. ♦ Înclinație specială către un anumit fel de îndeletniciri sau acțiuni frumoase. 2. În virtutea... = pe baza, ca urmare a ... [< lat. virtus, cf. fr. vertu, it. virtù]. substantiv femininvirtute

VIRTÚTE s. f. 1. calitate, forță morală de a urmări consecvent un ideal etic etc.; integritate morală. ◊ castitate, curățenie. 2. în virtutea... = pe baza, ca urmare a... (< lat. virtus, după fr. virtu) substantiv femininvirtute

virtúte (calitate morală) s. f., g.-d. art. virtúții; pl. virtúți substantiv femininvirtute

vîrtúte f. (lat. vĭrtus, virtútis, virtute, vitejie; pv. vertut, fr. vertu. La It., Cat., Sp., Pg. e neol.). Vechĭ. Rar azĭ. Tărie, putere, vigoare, forță fizică: ceteá [!] maĭ cu vîrtute rugăcĭunile (Șez. 30, 199). substantiv femininvîrtute

*virtúte f. (lat. virtus, -útis. V. vîrtute). Caracteru omuluĭ fără păcat și fără vițiĭ: a nu fura, a nu ucide și a da ajutor celor ce aŭ nevoĭe e o mare virtute. Castitate (a uneĭ femeĭ). Proprietate, eficacitate: virtuțile plantelor. În virtutea..., în urma, pe baza, pin [!] forța...: în virtutea legiĭ. Virtutea militară (cu înț. latin de „vitejie”), o decorațiune militară românească înființată în 1872 ca să se răsplătească vitejiile ostășeștĭ (De la 1916 se dă numaĭ soldaților, ĭar ofițerilor li se dă Mihaĭ Viteazu. Virtutea aeronautică, decorațiune înființată de regele Carol II p. a-ĭ răsplăti pe aviatorĭ. substantiv femininvirtute

virtute f. 1. dispozițiune statornică a sufletului care caută a face binele și a evita răul; 2. iubirea binelui, a onestului; 3. eficacitate, proprietate particulară: virtutea unei plante, a unui remediu; în virtutea, în puterea: în virtutea unei sentințe; 4. persoană virtuoasă: a recompensa virtutea; 5. Virtutea militară, decorațiune românească, instituită în 1872 și dată militarilor pentru fapte de curaj în răsboiu. substantiv femininvirtute

VIRTÚTE, virtuți, s. f. 1. Însușire dominantă a caracterului, care îl face mai bun pe individul uman, din punct de vedere moral, intelectual sau al unui tip specific de activitate; integritate morală. ♦ înclinație spre un anumit fel de fapte morale; calitate morală. 2. (în loc. prep.) În virtutea... = pe baza, în puterea, ca urmare a... – Din lat. virtus, -utis (cu unele sensuri după fr. vertu). substantiv femininvirtute

Virtutea = Virtus. temporarvirtutea

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiVirtutea

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z