vintír și -íl n., pl. e, -íră și -ílă f., pl. e (rus. vénterĭ, véntelĭ, vénterka, vetylĭ, vetilĭ, vĭáterĭ, ĭáter, rut. viáter, ĭáter, pol. wiecierz, litv. wéntaris, wénteris, prusian wentere. V. ĭatră). Dun. de jos. Capcană de prins pește (împletitură de plasă întinsă pe cercurĭ în care peștele intră și nu maĭ poate ĭeși). V. cursă 1, vîrșă. substantiv femininvintir
Vintilă m. 1. Domnul Munteniei, ucis de boieri la vânătoare (1512-1534); 2. mânăstire în jud. Buzău, fundată de Vintilă-Vodă în 1553. temporarvintilă
Vintilă | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | Vintilă | vintilă |
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | — | vintilelor |
plural | — | — |