Vinci definitie

vinc, a vínce și a vincí, V. înving. substantiv neutruvinc

VINCI s.n. 1. Cric. 2. Troliu folosit pe bordul unei nave pentru ridicarea greutăților și pentru manevrarea ancorei. [< it. vinci, engl. winch]. substantiv neutruvinci

VINCI s. n. 1. troliu pe bordul navelor. 2. cric. (după it. vinciglio) substantiv neutruvinci

vínci (-iuri), s. n. – 1. Cabestan. – 2. Pulie, scripete. – Tc. vinç, cf. ngr. βίντσι, bg. vint. Legătura cu țig. vinğ „legătură” (Graur 194) este improbabilă. Candrea se gîndea la it. vinciglio. substantiv neutruvinci

vinci s. n., pl. vínciuri substantiv neutruvinci

vincĭ n., pl. urĭ (engl. winch, turc. vinç, germ. winde, id.). Cabestan mic (un sul pe care se´nfășoară lanțu ancoreĭ saŭ al alteĭ greutățĭ) care se´nvîrtește cu mîna saŭ pin [!] ajutoru aburuluĭ. Vîrtej, aparat de ridicat puțin un vagon deraĭat, o căruță încărcată ș. a. (fr. cric). V. posteŭcă, mangealîc, gruĭ 2. substantiv neutruvincĭ

VINCI, vinciuri, s. n. (Tehn.) 1. Troliu folosit pentru manevrarea greutăților pe bordul navelor. 2. Cric. – Cf. it. v i n c i g l i o. substantiv neutruvinci

învíng, -vins, a -vínge v. tr. (lat. vĭncĕre, victum, it. vincere, fr. vaincre, pv. vencer, cat. sp. pg. vencer. V. pre-venc, con-ving, in-vincibil). Biruĭesc, dovedesc, înfrîng, covîrșesc pin [!] puterea fizică: Trăian ĭ-a învins pe Dacĭ în războĭ. Rămîn deasupra, întrec: a-ĭ învinge pe rivalĭ. Domin, înfrînez: a învinge durerile, mînia, pasiunile. – Vechĭ venc, vinc, vînc, ving, vîng; învenc, învinc (și -cesc), învîng. Part. -vîncut, -vencít. Perf. -vincúĭ. La Cant. și vinc, a vinci. substantiv neutruînving