VRĂVUÍ vb. IV v. vrăfui. temporar vrăvui
vrăvuì v. Mold. a face vrav: a vrăvui bani. verb tranzitiv vrăvuì
vrăvuĭésc, V. vrăfuĭesc. verb tranzitiv vrăvuĭesc
| VRĂVUI | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a) vrăvui | vrăvuire | vrăvuit | vrăvuind | singular | plural | ||
| vrăvuind | vrăvuiți | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | vrăvuiesc | (să) vrăvuiesc | vrăvuiam | vrăvuii | vrăvuisem | |
| a II-a (tu) | vrăvuiești | (să) vrăvuiești | vrăvuiai | vrăvuiși | vrăvuiseși | ||
| a III-a (el, ea) | vrăvuiește | (să) vrăvuiai | vrăvuia | vrăvui | vrăvuise | ||
| plural | I (noi) | vrăvuim | (să) vrăvuim | vrăvuiam | vrăvuirăm | vrăvuiserăm | |
| a II-a (voi) | vrăvuiți | (să) vrăvuiți | vrăvuiați | vrăvuirăți | vrăvuiserăți | ||
| a III-a (ei, ele) | vrăvuiesc | (să) vrăvuiască | vrăvuiau | vrăvuiră | vrăvuiseră | ||