ȚÂNÁȘ, -Ă, țânași, -e, adj. (Reg.) Răzbunător. – Din țin (prez. ind. al lui ține) + suf. -aș. adjectiv țânaș
Tănáse s. m. – Tip popular de neghiob. Gr. Aθανάσιος, parțial prin intermediul sl. Athanasij, cf. Tagliavini, Arch. Rom., XII, 191. Nu este clară legătura cu tănău (var. tanău), s. m. (Mold., neghiob, tont), pe care Scriban îl leagă de tălălău. temporar tănase
Tănase m. tipul nerodului: se face Tănase; teleleu Tănase, om fără căpătâiu: de atunci încoace anii umblat ia așa teleleu Tănase CR. [Nume propriu foarte des și devenit peiorativ din cauza frecvenței sale (v. Vlăduț]. temporar tănase
Tănase (de ciumă) m. sărbătoare băbească ce cade la 18 Ian. și pe care țărănii o țin ca să fie feriți de ciumă. [Cuviosul Atanasie și Chiril]. temporar tănase