tî́rfă f., pl. e (din *stîrfă, d. stîrf, stîrv, adică „putoare”. V. tîrfoare și tîrveliște). Triv. Femeî́e depravată, curvă, tîrlă. V. tearfă. substantiv feminin tîrfă
tấrfă s. f., g.-d. art. tấrfei; pl. tấrfe substantiv feminin târfă
tărfă f. femeie neonestă. [Vechiu-rom. tearfă, zdreanță, cârpă (de origină necunoscută): raportul sensurilor e analog cu cel din buleandră]. substantiv feminin tărfă
țấrfă (reg.) s. f., g.-d. art. țấrfei substantiv feminin țârfă
TẤRFĂ, târfe, s. f. Femeie de moravuri ușoare; prostituată. – Et. nec. temporar târfă
tărfă f. femeie neonestă. [Vechiu-rom. tearfă, zdreanță, cârpă (de origină necunoscută): raportul sensurilor e analog cu cel din buleandră]. temporar tărfă
| TÂRFĂ | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | TÂRFĂ | târfă |
| plural | — | — | |
| genitiv-dativ | singular | — | târfelor |
| plural | — | — | |