TÂRFĂ definitie

tî́rfă f., pl. e (din *stîrfă, d. stîrf, stîrv, adică „putoare”. V. tîrfoare și tîrveliște). Triv. Femeî́e depravată, curvă, tîrlă. V. tearfă. substantiv feminin tîrfă

tấrfă s. f., g.-d. art. tấrfei; pl. tấrfe substantiv feminin târfă

tărfă f. femeie neonestă. [Vechiu-rom. tearfă, zdreanță, cârpă (de origină necunoscută): raportul sensurilor e analog cu cel din buleandră]. substantiv feminin tărfă

țấrfă (reg.) s. f., g.-d. art. țấrfei substantiv feminin țârfă