surdúc (curi), s. n. – Rîpă, hîrtoapă, prăpastie. Tc. surduk (Șeineanu, II, 329), cf. sb. surduk, mag. szurdok. În Mold. substantiv neutrusurduc
SURDÚC s. n. (Reg.) Vale strâmtă între doi munți; coastă râpoasă și pietroasă. – Tc. surduk, magh. szurdok. substantiv neutrusurduc
surduc n. coastă răpoasă și foarte pietroasă: mă usuc ca frunza ’n nuc, ca iarba de pe surduc POP. [Turc. SURDUK, potecă îngustă între doi munți]. substantiv neutrusurduc
surdúc n., pl. e (turc. sîrb. surduk, drum adîncat; ung. szurdok, trecătoare de munte). Nord. Coastă rîpoasă și petroasă. substantiv neutrusurduc
Surduc n. strâmtoare și pas în valea îngustă a Jiului, cu o pozițiune foarte pitorescă. temporarsurduc
Surduc | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | surduc | surducul |
plural | surducuri | surducurile | |
genitiv-dativ | singular | surduc | surducului |
plural | surducuri | surducurilor |