Stanca definitie

STÂNCĂ, stânci, s. f. 1. Bloc mare de piatră (în munți), de obicei cu pereții drepți și colțuroși; stană. 2. Fig. Obstacol, dificultate mare. – Et. nec. substantiv femininstâncă

stấncă s. f., g.-d. art. stấncii; pl. stânci substantiv femininstâncă

stâncă f. massă de piatră foarte dură înțepenită în pământ. [V. stană]. substantiv femininstâncă

stî́ncă f., pl. ĭ (vsl. stĭena, zid, părete, peatră; ceh. stĭena, stĭenka, sîrb. sténjăk, stîncă prăpăstioasă, stenje, stîncă. V. stan și steĭ 1). Bloc de peatră în munți saŭ ape: un izvor picura din stîncă, corabia s’a ciocnit de-o stîncă. substantiv femininstîncă

STÁNCĂ, stănci, s. f. (Ornit.; pop.) Stăncuță. – Din n. pr. Stanca. substantiv femininstancă

stáncă (pop.) s. f., g.-d. art. stắncii; pl. stắnci substantiv femininstancă

STẤNCĂ, stânci, s. f. 1. Bloc mare de piatră (în munți), de obicei cu pereții drepți și colțuroși; stană. 2. Fig. Obstacol, dificultate mare. – Et. nec. substantiv femininstâncă

stîncă (-ci), s. f. – Rocă, piatră mare. – Var. înv. stincă. Origine îndoielnică. Ar putea fi sl. stĕna, prin intermediul unui dim. *stĕnka, cf. ceh. stĕnka (Miklosich, Lexicon, 880; Cihac, II, 361; Petrovici, Dacor., I, 139; Rosetti, GS, V, 171); această ipoteză pare valabilă cîntărind obiecțiile lui Pușcariu, Dacor., III, 379 și Pușcariu, Lr., 286. Totuși, coincide cu it. stinca „coastă de munte”, cf. Le Stinche, Val di Stinche en Toscana, cuvînt care a fost explicat, în aparență insuficient, prin longob. skinko › germ. Schinken „osul piciorului” și „jambon” (REW 7995; Rohlfs, Archiv., CLXXXV, 101; Battisti, V, 3636). Stincus a existat în lat., dar apare numai la Isidoro de Sevilla, XVII, 4, 43, unde a fost definit greșit „incendium amoris” (cu privire la această greșeală, cf. Amatucci, Bull. Du Cange, IV, 58). Der. stîncărie, s. f. (mulțime de stînci); stîncie, s. f. (rar, mulțime de stînci); stîncos, adj. (de stîncă, cu stînci). substantiv femininstîncă

stancă f. 1. nume de țigancă; 2. Mold. cioac. (după coloarea negricioasă a penelor sâle). substantiv femininstancă

stáncă f., pl. e (sîrb. Slanka, Stanca [nume de femeie, maĭ ales de Țigancă], aplicat cĭorilor. Stanka e fem. d. Stan, Stanko, Stanislav). Un fel de cĭoară care nu e neagră peste tot, ci are peptu și spinarea cenușie. substantiv femininstancă

STÁNCĂ, stănci, s. f. (Ornit; pop.) Stăncuță. – Din n. pr. Stanca. substantiv femininstancă

Tarpeiană (Stânca) f. partea muntelui Capitoliu, la Roma, de unde se prăvăliau cei osândiți la moarte: fig. nu departe dela Capitoliu până la Stânca Tarpeiană, căderea e vecină triumfului. substantiv feminintarpeiană

!tálpa-stấncii (plantă) s. f. art., g.-d. art. tắlpii-stấncii substantiv feminintalpa-stâncii

láptele-stấncii (plantă) s. m. substantiv femininlaptele-stâncii

!cristál-de-stấncă (silice) s. n. substantiv feminincristal-de-stâncă