șópot n., pl. e (var. din șipot; rus. šepot, šópot, sîrb. šapat, bg. šepot, șoaptă. V. șopotesc, șoptesc). Șoaptă multă, șopotire: destul cu șopotu și adormițĭ odată, măĭ copiĭ ! Murmur, vîjîit, foșnet: șopotu vîntuluĭ pin [!] pămătufurile stufuluĭ (Sadov. VR. 1911, 3, 335). Murmur, cĭuruire de ape: șopotu pîrăuluĭ. substantiv neutrușopot
șopot n. Mold. șoaptă: râul cu blând șopot. [Rus. ȘOPOTŬ]. substantiv neutrușopot
ȘÓPOT, șopote, s. n. 1. Zgomot ușor produs de curgerea apei, de bătaia vântului, de frunze etc. 2. Zgomot de glasuri care șoptesc; p. ext. vorbire în șoaptă. ◊ Loc. adj. și adv. În șopot = în șoaptă, pe șoptite. – Din sl. sĭpŭtŭ. substantiv neutrușopot