SILVÁN, silvani, s. m. Fiecare dintre divinitățile romane considerate drept protectoare ale pădurilor, imaginate cu o față bestială, cu corpul păros și cu picioare și coarne de țap. – Din lat. silvanus, fr. sylvain. substantiv masculin silvan
SILVÁN s.m. Geniu al pădurilor la romani, asemănător în multe privințe cu satirii și faunii. [< fr. sylvain, cf. lat. silva – pădure]. substantiv masculin silvan
SILVÁN s. m. (mit.) geniu al pădurilor, asemănător cu satirii și faunii. (< lat. silvanus, fr. sylvain) substantiv masculin silvan
Silvan = Silvanus. substantiv masculin silvan
silván1 (compus chimic) s. m. substantiv masculin silvan
silván2 (faun) s. m., pl. silváni substantiv masculin silvan
SILVÁN, silvani, s. m. Fiecare dintre divinitățile romane considerate drept protectoare ale pădurilor, imaginate cu o față bestială, cu corpul păros și cu picioare și coame de țap. – Din lat. silvanus, fr. sylvain. substantiv masculin silvan
Silvan m. Mit. zeul pădurilor. temporar silvan
| Silvan | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | silvan | silvanul |
| plural | silvani | silvanii | |
| genitiv-dativ | singular | silvan | silvanului |
| plural | silvani | silvanilor | |