Silen definitie

SILÉN, sileni, s. m. Nume dat, în mitologia greacă, satirilor bătrâni; p. ext. persoană în vârstă care, sub o înfățișare grotescă, ascunde o înțelepciune ironică. – Din lat. Silenus, fr. Silène. substantiv masculinsilen

SILÉN¹ s.m. Personaj din mitologia greacă, mentorul lui Dionysos – simbol al bețivilor; satir. [< fr. Silène]. substantiv masculinsilen

SILÉN² s.m. Specie de macac din India. [< fr. silène]. substantiv masculinsilen

SILÉN¹ s. m. (mit.) mentorul lui Dionysos, simbol al bețivilor. ◊ satir bătrân. (< fr. Silène, lat. Silenus) substantiv masculinsilen

SILÉN² s. m. specie de macac din sudul Indiei. (< fr. silène) substantiv masculinsilen

Silen 1. Fiul lui Pan, era un semizeu din ceata lui Dionysus. Se spunea că l-ar fi crescut și educat pe acesta din urmă. Silenus avea darul profeției și era considerat drept inventatorul flautului. Era reprezentat ca un bătrîn caraghios și beat, călare pe un măgar. 2. Denumire purtată de satiri la bătrînețe (v. și Satyri). substantiv masculinsilen

silén s. m., pl. siléni substantiv masculinsilen

SILEN, sileni, s. m. (în mitologia greacă) Nume dat satirilor bătrâni; p. ext. persoană în vârstă care, sub o înfățișare grotescă, ascunde o înțelepciune ironică. – Din lat. Silenus, fr. Silene. substantiv masculinsilen