SILÉN, sileni, s. m. Nume dat, în mitologia greacă, satirilor bătrâni; p. ext. persoană în vârstă care, sub o înfățișare grotescă, ascunde o înțelepciune ironică. – Din lat. Silenus, fr. Silène. substantiv masculinsilen
SILÉN1 s.m. Personaj din mitologia greacă, mentorul lui Dionysos – simbol al bețivilor; satir. [< fr. Silène]. substantiv masculinsilen
SILÉN2 s.m. Specie de macac din India. [< fr. silène]. substantiv masculinsilen
SILÉN1 s. m. (mit.) mentorul lui Dionysos, simbol al bețivilor. ◊ satir bătrân. (< fr. Silène, lat. Silenus) substantiv masculinsilen
Silen 1. Fiul lui Pan, era un semizeu din ceata lui Dionysus. Se spunea că l-ar fi crescut și educat pe acesta din urmă. Silenus avea darul profeției și era considerat drept inventatorul flautului. Era reprezentat ca un bătrîn caraghios și beat, călare pe un măgar. 2. Denumire purtată de satiri la bătrînețe (v. și Satyri). substantiv masculinsilen
silén s. m., pl. siléni substantiv masculinsilen
SILEN, sileni, s. m. (în mitologia greacă) Nume dat satirilor bătrâni; p. ext. persoană în vârstă care, sub o înfățișare grotescă, ascunde o înțelepciune ironică. – Din lat. Silenus, fr. Silene. substantiv masculinsilen
Silen | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | silen | silenul |
plural | sileni | silenii | |
genitiv-dativ | singular | silen | silenului |
plural | sileni | silenilor |