SEM s.n. (Lingv.) Semantem. ♦ Unitate semantică minimă care permite definirea unui sens. [< fr. sème, cf. gr. sema]. substantiv neutru sem
SEM s. n. (lingv.) fiecare dintre țesăturile semantice care intră în alcătuirea unui semem. (< fr. sème) substantiv neutru sem
*sem s. n., pl. séme substantiv neutru sem
sem V. sînt. substantiv neutru sem
SEM, seme, s. n. (Lingv.) Fiecare dintre trăsăturile semantice pertinente care intră în alcătuirea unui semem. – Din fr. seme. substantiv neutru sem
Semele, fiica lui Cadmus și a Harmoniei. A fost iubită de către Zeus, cu care a avut un fiu, pe Dionysus. Trezind gelozia Herei, Semele a fost sfătuită în mod perfid de către aceasta să-i ceară lui Zeus să i se înfățișeze în toată splendoarea sa zeiască. Stăpînul zeilor i-a îndeplinit ruga dar, la vederea lui, Semele a căzut fulgerată și a murit (v. și Dionysus). Mai tîrziu ea a fost luată din Infern de către fiul ei și dusă în Olympus. temporar semele
Thyone, denumire purtată de Semele după ce a fost dusă de către fiul ei în Olympus (v. Semele). temporar thyone
Semele f. Mit. mama lui Bachus. temporar semele