SEM s.n. (Lingv.) Semantem. ♦ Unitate semantică minimă care permite definirea unui sens. [< fr. sème, cf. gr. sema]. substantiv neutru sem
SEM s. n. (lingv.) fiecare dintre țesăturile semantice care intră în alcătuirea unui semem. (< fr. sème) substantiv neutru sem
*sem s. n., pl. séme substantiv neutru sem
sem V. sînt. substantiv neutru sem
SEM, seme, s. n. (Lingv.) Fiecare dintre trăsăturile semantice pertinente care intră în alcătuirea unui semem. – Din fr. seme. substantiv neutru sem
Sem n. fiul cel mai mare al lui Noe, părintele popoarelor aziatice. temporar sem
| Sem | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | sem | semul |
| plural | seme | semele | |
| genitiv-dativ | singular | sem | semului |
| plural | seme | semelor | |