Sarica definitie

sárică s. f., g.-d. art. sáricii; pl. sárici substantiv femininsarică

sarică f. haină lățoasă a mocanilor și muntenilor. [Lat. vulg. SARICA = clasic SERICA]. substantiv femininsarică

SÁRICĂ, sarici, s. f. Manta țărănească lungă și mițoasă pe dinafară, țesută din fire groase de lână, pe care o poartă oamenii de la munte, mai ales ciobanii. [Pl. și: sarice] – Lat. sarica (= serica). substantiv femininsarică

sárică (-ci), s. f. – Manta de lînă. – Mr. sar(i)că. Lat. sarĭca, în loc de serĭca (Densusianu, Hlr., 74; Pușcariu 1525; REW 7848), cf. calabr. sáraca, sárica, vb. fr. sarge, sp. sarga, ngr. σάριϰα (Rohlfs, EWUG, 1913; Rosetti, II, 66), alb. sarkë (Philippide, II, 654). Der. din doricul *σαριϰόν, în loc de σηριϰόν (Diculescu, Elementele, 422), nu pare probabilă. Din rom. provine mag. szárika (Candrea, Elemente, 403). substantiv femininsarică

sárică (Munt. Trans, Pt.) și -ícă (Mold. Trans. Vc.) f., pl. ĭ (lat. sarica, îld. serica, n. pl. luat ca fem. d. sericus, de matasă, după numele Chinejilor, numițĭ de Romanĭ Seri; alb. šarkă, pv. serga, sargua, fr. sarge, serge, cat. sarja, sp. pg. sarga; vsl. sraka, ngr. siarka; ung. [d. rom.] szarika. V. cergă). Un fel de pelerină țesută din lână albă saŭ și alt-fel (lungă și mițoasă ca o tihoarcă), pe care o poartă munteniĭ ĭarna. – În Trans. și țundră și gubă. V. boboŭ. substantiv femininsarică