sádă (reg.) s. f., g.-d. art. sádei; pl. sáde substantiv femininsadă
sadeá și sadé adj. fix, ca și gata (turc. sadé). Curat, simplu, pur, neamestecat: ceaĭ sadea (fără rom orĭ fără lapte ș.a.). V. prisne. temporarsadea
șed, șezút, a ședeá v. intr. (lat. sĕdére, a ședea, scr. sad, vgr. *῾edĭomai, ῾ezomai, got. sitan [germ. sitzen], vsl. sĭedĭeti; it. sedére, pv. sezer, fr. seoir, sp. pg. șer. – Șed, șezĭ, șede [est], și șez, șezĭ, șade [vest]; să șadă [est] și să șează [vest]. V. șa, așez, sedentar, po-sed). Am pozițiunea omuluĭ care se odihnește pe oasele basinuluĭ [!]: a ședea pe scaun, pe pat, pe o peatră [!]. Locuĭesc: a ședea pe strada cutare. Rămîn, petrec, trăĭesc: a ședea (maĭ des: a sta) mulțĭ anĭ în străinătate. Nu lucrez (de lene saŭ din lipsă de lucru): șade și nu face nimica. A ședea (saŭ: a sta) la masă, 1. a avea pozițiune la masă pe scaun, 2. a mînca la masă. A ședea bine, a te astîmpăra, a sta liniștit: acest copil nu șade bine. A-țĭ ședea bine (saŭ: răŭ), 1. a ți se potrivi, a-țĭ veni bine (saŭ: răŭ): această haĭnă îțĭ șade bine, îțĭ șade bine cu această haĭnă, 2. a-țĭ fi convenabil, a-țĭ face onoare: nu-țĭ șade bine să vorbeștĭ contra hoților cînd tu singur aĭ furat. – Șed se confundă cu staŭ. Pentru a arăta pozițiunea omuluĭ care se sprijină pe tălpĭ, se zice a sta în picĭoare, ĭar p. a arăta pozițiunea celuĭ ce se odihnește pe oasele basinuluĭ [!] se zice a sta (saŭ a ședea) jos. Poporu întrebuințează o expresiune trivială: a sta (saŭ a ședea) în cur, după cum zice a sta în genunchĭ, a sta în picĭoare. Literatu face bine dacă deosebește pe șed de staŭ. verbșed
șez, V. șed. verbșez
ȘĂDEÁ vb. II. v. ședea. verbșădea
ședeá (-d, șezút), vb. – 1. A fi așezat, a ocupa un loc, a sta. – 2. A se așeza, a lua loc, a se pune. – 3. A se instala, a trăi, a locui. – 4. A sta, a rămîne, a se stabili pentru un timp. – 5. A sta liniștit, a se odihni, a se reface. – 6. A fi inactiv, a sta cu mîinile încrucișate. – 7. A conveni, a se potrivi. – 8. A se așeza bine sau rău, a se adapta. – Mr. șed, șidzui, șideare; megl. șǒd, șădzui, șăderi, istr. șed, șezut. Lat. sēdēre (Pușcariu 1576; REW 7780), cf. it. sedere, prov. sezer, fr. seoir, cat. seure, sp., port. seer. Deși este clar diferit de a sta, se confundă vulgar cu el, cf. stai jos (corect șezi), ostenită de lunga ședere în picioare (I. Teodoreanu). Se conjugă șed › (șez), șezi, șade (Mold. șede), să șadă (› să șază). Cf. așeza, șes. Der. cuședea, vb. (a conveni, a sta), cu cu- expresiv (Philippide, ZRPh., XXXI, 308; DAR); ședere, s. f. (oprire, rămînere, rezidență); ședință, s. f., din fr. séance adaptat la ședea; șezător, adj. (locuitor, rezident); șezătoare, s. f. (petrecere, serată, adunare); șezut, s. n. (rezidență, domiciliu; sediu; dos, fund), mr. șidzut. Der. neol. sedentar, adj., din fr. sédentaire; sediment, s. n.; sedimenta, vb., din fr. sédimenter; sediu, s. n., din it. sede, cf. asediu; sesiune, s. f., din lat. sessionem (sec. XIX). verbședea
ȘEDEÁ, șed, vb. II. Intranz. 1. A se afla așezat pe ceva; a sta jos. ◊ Expr. A ședea (ca) pe ghimpi (sau pe foc, pe ace) = a fi nerăbdător și îngrijorat; a fi grăbit să plece. A ședea pe comoară = a fi foarte bogat și zgârcit. 2. A lua loc, a se așeza. ♦ A se opri din mers așezându-se; a poposi. (De obicei la imperativ sau în construcții negative) A avea astâmpăr, a fi liniștit. Șezi locului! 3. A sta, a se găsi, a rămâne câtva timp într-un anumit loc, într-o anumită situație sau poziție; a nu se mișca din locul sau din poziția ocupată. ◊ Expr. A ședea la masă = a lua masa, a mânca. A(-i) ședea cuiva ceva la inimă = a fi preocupat, stăpânit de ceva, a dori ceva foarte mult. A ședea pe capul cuiva = a plictisi (pe cineva) cu prezența sa sau cu prea multe insistențe. A ședea cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate etc.) = a nu face, a nu întreprinde nimic. A ședea strâmb și a judeca (sau a vorbi, a grăi) drept = a discuta cu franchețe; a recunoaște adevărul 4. A petrece câtva timp undeva, a nu se deplasa (dintr-un anumit loc); a se afla, a rămâne, a zăbovi (într-un anumit loc). ♦ (Rar; despre obiecte) A se afla așezat sau depozitat într-un loc). 5. A avea locuința, domiciliul undeva; a locui, a domicilia. 6. (în expr.) A(-i) ședea (cuiva) bine (sau rău, frumos, mândru) = a (nu) i se potrivi; a (nu) fi așa cum se cuvine, cum trebuie, cum este indicat. 7. A se afla într-o anumită situație (în raport cu ceva sau cu cineva). 8. A nu face nimic, a nu avea nicio ocupație. Șade toată ziua. – Lat. sedere. verbședea
ședeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șed, 3 sg. șáde, 1 pl. ședém; conj. prez. 3 să șádă; ger. șezấnd; part. șezút verbședea
ședeà v. 1. a fi jos, a se pune jos: ședeți la masă; 2. a rămânea locului, a se astâmpăra: șezi bine; 3. a avea locuința: șade departe; 4. a rămânea sau petrece undeva: a șezut mult la țară, la Paris; 5. a fi leneș: șade și nu face nimic; 6. a se potrivi: pălăria îi șade bine; 7. fig. a se cuveni: șade rău să-l gonești. [Lat. SEDERE]. verbședeà
șezi blând! expr. (reg.) stai cuminte!, liniștește-te! verbșeziblând
a ședea pe vine expr. a sta ghemuit. verbaședeapevine
a ședea cloșcă expr. 1. a ședea cu genunchii adunați sub bărbie 2. (fig.) a lenevi, a sta degeaba verbaședeacloșcă
a ședea ca pe ace / ca pe coji de ouă / ca pe spini expr. a fi neliniștit / nerăbdător. verbaședeacapeace
a ședea strâmb și a judeca drept expr. a recunoaște adevărul, a discuta cu franchețe. verbaședeastrâmbșiajudecadrept