SFĂRMÁT1 s. n. v. sfărâmat. adjectiv sfărmat
SFĂRMÁT2, -Ă adj. v. sfărâmat2. adjectiv sfărmat
SFĂRMÁT1 s. n. v. sfărâmat1. adjectiv sfărmat
SFĂRMÁT2, -Ă adj. v. sfărâmat2. temporar sfărmat
fărî́m și sfărî́m orĭ -rám, a -ărîmá și (ob.) a -ărăma (vechĭ fărî́m, a -í și fărim, a -á) și (maĭ rar) farm și sfarm, a -ărmá v. tr. (alb. thărrmónĭ, fărîm, care ar veni d. lat. fragmĭnare, a fragmenta. – Se conj. ca dărîm). Prefac în bucățele, în fărîme, sparg: a sfărăma un bulgăre de pămînt. Fig. Nimicesc, înlătur: a sfărăma lanțurile tiraniiĭ. V. refl. Pînea [!] uscată se sfărîmă. A sfărăma pe cineva în bătaĭe, a-l bate grozav. verb tranzitiv fărîm
sfarm V. fărîm. verb tranzitiv sfarm
SFĂRMÁ vb. I v. sfărâma. verb tranzitiv sfărma
sfărmà v. (poetic) a sfărăma. verb tranzitiv sfărmà
SFĂRMÁ vb. I v. sfărâma. verb tranzitiv sfărma
| SFĂRMAT | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular | sfărmat | sfărmatul | sfărmată | sfărmata |
| plural | sfărmați | sfărmații | sfărmate | sfărmatele | |
| genitiv-dativ | singular | sfărmat | sfărmatului | sfărmate | sfărmatei |
| plural | sfărmați | sfărmaților | sfărmate | sfărmatelor | |