ROENTGEN s.m. Unitate electrostatică de radiație. // s.n. Aparat cu care se produc raze X. [Pron. rönt-ghen, scris și röntgen. / < fr. röntgen, cf. W. C. Röntgen – fizician german]. substantiv masculin roentgen
ROENTGEN- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) raze X”, „care folosește raze X”. [Pron. röntghen-, scris și röntgen-. / < fr. röntgen]. substantiv masculin roentgen
ROENTGEN1 s. m. elem. röntgen1. () substantiv masculin roentgen
ROENTGEN1- elem. röntgen2-. substantiv masculin roentgen
RÓENTGEN s. m. v. rontgen. substantiv masculin roentgen
Roentgen (W. Conrad) m. savant german născut în 1845, descoperi in 1895 razele X, cu cari se pot străvedea corpurile opace. Muri în 1923. temporar roentgen
| Roentgen | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | Roentgen | — |
| plural | — | — | |
| genitiv-dativ | singular | — | — |
| plural | — | — | |