rígă m., pl. ĭ, gen. al rigăĭ (ngr. rígas, d. lat. rex, regis, rege. Cp. cu ducă 1). Sec. 18-19. Rege. Azĭ. Rar. Rege saŭ popă la cărțĭ. substantiv masculinrigă
rigă m. 1. od. rege: cu trufie riga ungur către țară ’naintează GR. AL.; 2. carte de joc ce înfățișează un rege: rigă de cupă. [Gr. mod.]. substantiv masculinrigă
RÍGĂ, rigi, s. m. 1. (înv.) Rege. 2. Carte de joc cu figura regelui; popă, crai. – Din ngr. ríghas. substantiv masculinrigă
Riga f. 1. cetate tare și port, cap. Letoniei: 283.000 loc.; 2. golf format de Marea Baltică. temporarriga