Regența definitie

credit rapid online ifn

regénță s. f., g.-d. art. regénței; pl. regénțe substantiv femininregență

Tunisia f. sau Regența Tunisului, Stat în Africa de N., pus sub protectoratul Franței: 2.100.000 loc. Cap. Tunis (Tunisian). substantiv feminintunisia

credit rapid online ifn

REGÉNTĂ, regente, adj. (Despre propoziții; adesea substantivat) Căreia îi este subordonată altă propoziție. – Din regent. substantiv femininregentă

REGÉNȚĂ s.f. 1. Guvernare a unui stat monarhic exercitată de una sau de mai multe persoane în timpul minorității sau al absenței regelui; timp cât durează o asemenea guvernare. 2. (Ist.) Nume care se dădea unor state musulmane din nordul Africii (Tripolitania, Algeria, Tunisia) guvernate printr-o delegație a sultanului din Constantinopol. [Cf. fr. régence, it. reggenza]. substantiv femininregență

*regénță f., pl. e (d. regent; fr. régence). Demnitatea de regent. Guvernare în calitate de regent: regența Mariiĭ De Medicis în timpu minoritățiĭ luĭ Ludovic XIII. Durata acesteĭ guvernărĭ. Guvernare pin [!] delegațiune (din partea sultanuluĭ Turciiĭ). Țară guvernată așa: foasta [!] regență a Algeruluĭ. substantiv femininregență

regență f. 1. demnitatea regentului și timpul cât durează; 2. nume dat în istoria Franței perioadei minorității lui Ludovic XV (1715—1723); 3. State muzulmane pe coasta Africei: regențele de Tunis și de Tripoli. substantiv femininregență

REGÉNȚĂ, regențe, s. f. 1. Guvernare provizorie, exercitată de una sau de mai multe persoane în timpul minoratului, absenței sau bolii unui monarh; perioadă cât durează această guvernare; persoanele (sau persoana) care guvernează în această perioadă. 2. Stil în arhitectura și în artele decorative franceze la începutul sec. XVIII, caracterizat prin suplețea, grația și delicatețea elementelor decorative. – Din fr. régence. substantiv femininregență

REGÉNT, -Ă adj. Care deține o regență; referitor la regență. ◊ Propoziție regentă (și s.f.) = propoziție (principală sau secundară) căreia îi este subordonată o altă propoziție; propoziție supraordonată. [Cf. fr. régent]. substantiv masculin și femininregent

REGÉNT, -Ă s.m. și f. Persoană care guvernează cu titlu provizoriu un stat monarhic în timpul minorității sau al absenței regelui. [Cf. fr. régent, it. reggente]. substantiv masculin și femininregent

REGÉNT, -Ă I. s. m. f. (cel) care guvernează cu titlu provizoriu un stat monarhic, ținând locul regelui în timpul unei regențe (1). II. adj. (despre propoziții; și s.f.) căreia i se subordonează una sau mai multe propoziții; supraordonată. ◊ (despre părți ale propoziției supraordonate) de care depinde o subordonată. (< fr. régent, lat. regens, germ. Regent) substantiv masculin și femininregent

REGÉNT2, - s. m. regénță substantiv masculin și femininregent

*regént, -ă adj. și s. (lat. régens, -éntis, part. d. régere, a domni. V. co- și di-rigent). Șefu guvernuluĭ în timpu minoritățiĭ, absențeĭ saŭ boaleĭ unuĭ suveran: regina regentă, regentu. În istoria Franciiĭ, titlu dat luĭ Filip de la Orléans, regent de la 1715-1723, în timpu minoritățiĭ luĭ Ludovic XV. S. n., pl. e. Un diamant celebru (136 de carate) al coroneĭ [!] Franciiĭ, cumpărat la 1717 de Filip de la Orléans. Regent al Bănciĭ Franciiĭ, unu din ceĭ 15 membri aĭ consilĭuluĭ general al eĭ. Regentu anuluĭ, în calendar, planeta dominantă. substantiv masculin și femininregent

regént adj. m., s. m., pl. regénți; adj. f., s. f. regéntă, pl. regénte substantiv masculin și femininregent

regent m. 1. cel ce guvernă Statul în timpul minorității sau în absența Suveranului; 2. (termen calendaristic) planetă dominantă: regentul anului. substantiv masculin și femininregent

REGÉNT, -Ă, regenți, -te, s. m. și f. Persoană care guvernează provizoriu o monarhie, ținând locul monarhului în timpul unei regențe. – Din fr. regent, lat. régens, -ntis. substantiv masculin și femininregent

Tripoli n. 1. oraș în Africa, port pe Mediterana, cap. Tripolitaniei: 75.000 loc.; 2. oraș în Siria, aproape de mare: 30 000 loc. ║ (Regența) sau Tripolitania, țară în Africa de N., între Egipt și Tunis, ce depindea de Turcia: 1.200.000 loc., cu cap. Tripoli. Devenită dela 1912 colonie italiană. temporartripoli

REGENTÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A conduce după bunul său plac, a dirija, a domina. [< fr. régenter]. verb tranzitivregenta

REGENTÁ, regentez, vb. I. Tranz. (Rar) A conduce, a guverna, a tiraniza. – Fr. régenter (după regent). verb tranzitivregenta

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiRegența

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z