Râm definitie
- Vezi aici mai multe rimeRâm
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cuRâ
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cuRâm
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuâm
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuRâm
ram (rámuri), s. n. – Creangă. Lat. rāmus (Pușcariu 1428; Tiktin); pentru pl. n., cf. v. it. ramora (Caragață, BF, III, 47). După el, s-ar fi putut forma prin sing. analogic ramură (megl. ramură), s. f. (creangă), cf. Byck-Graur 29; Rosetti, II, 159; Graur, BL, V, 75; deși s-ar putea porni și de la lat. rāmŭla (REW 7033; Scriban). – Der. (în)rămura, vb. refl. (a se ramifica); rămurea, s. f. (ciupercă, Clavaria botrytis); rămuriș, s. n. (crengărie); rămuros, adj. (cu multe ramuri), pe care REW îl explică prin lat. rāmŭlōsus. – Der. neol. ramifica, vb.; ramificați(un)e, s. f., din fr. substantiv neutruram
ram n., pl. urĭ (lat. ramus). Trans. (1784). Azĭ neol. Rar. Ramură, creangă. Fig. Diviziune, parte. substantiv neutruram
ram s. n., pl. rámuri substantiv neutruram
ram n. 1. ramură: teiul vechiu un ram întins-a EM.; 2. fig. diviziune, parte integrantă: ramul administrativ. [Lat. RAMUS]. substantiv neutruram
RAM, ramuri, s. n. Ramură. – Lat. ramus. Cf. ramură. substantiv neutruram
Rîm s. m. – Roma. – Var. Rim. Sl. Rimŭ, din v. germ. Ruma, Rôma (Miklosich, Fremdw., 122). Sec. XVI-XVII, înv. – Der. rîmlean, s. m. (roman), din sl. rymljaninŭ; rîmlenesc, adj. (roman), cf. Miklosich, Slaw. Elem., 42. temporarrîm
Râm n. numele vechiu românesc al Romei: Papa de Râm. temporarrâm