Prudente definitie
PRUDÉNT, -Ă adj. Prevăzător, precaut, circumspect. [Cf. fr. prudent, it. prudente, lat. prudens]. adjectiv prudent
PRUDÉNT, -Ă adj. prevăzător, precaut, circumspect. (< fr. prudent, lat. prudens) adjectiv prudent
*prudént, -ă adj. (lat. prudens [din próvidens], care prevede). Prevăzător, circumspect, care s´ar putea întîmpla: om, răspuns prudent. Adv. Cu prudență: a răspunde prudent. adjectiv prudent
prudént adj. m., pl. prudénți; f. prudéntă, pl. prudénte adjectiv prudent
prudent a. prevăzător: om prudent. adjectiv prudent
PRUDÉNT, -Ă, prudenți, -te, adj. Care se ferește de tot ce ar putea să-i producă un neajuns, o neplăcere, un necaz; prevăzător, circumspect, precaut. – Din fr. prudent, lat. prudens, -ntis. adjectiv prudent
PRUDÉNȚĂ s.f. Însușirea de a fi prudent; prevedere, precauție, băgare de seamă. [Cf. fr. prudence, it. prudenza, lat. prudentia]. substantiv feminin prudență
prudénță s. f., g.-d. art. prudénței substantiv feminin prudență
prudență f. calitate ce face să prevedem și să evităm pericolele. substantiv feminin prudență
PRUDÉNȚĂ s. f. calitatea de a fi prudent; prevedere, precauție, circumspecție. (< fr. prudence, lat. prudentia, it. prudenza) substantiv feminin prudență
*prudénță f., pl. e (lat. prudentia [din providentia]. V. providență). Prevedere, atențiune la greșelĭ și pericule: prudența e mama siguranțeĭ. substantiv feminin prudență
PRUDÉNȚĂ s. f. Însușirea de a fi prudent; prevedere, precauție, circumspecție. – Din fr. prudence, lat. prudentia, it. prudenza. substantiv feminin prudență