www.ReduPedia.ro
Definitie Polul - ce inseamna Polul - Dex Online

Polul definitie

POL s.m. 1. (Mat.) Fiecare dintre cele două puncte în care o axă străpunge sfera. ♦ Originea unui sistem de coordonate polare. 2. (Astr.) Fiecare dintre cele două extremități ale axei Pământului. ♦ Pol ceresc = fiecare dintre cele două puncte în care bolta cerească pare să fie atinsă de axa în jurul căreia se efectuează mișcarea diurnă a aștrilor. 3. (Fiz.) Fiecare dintre capetele opuse ale unui magnet; fiecare dintre centrele de sarcină electrică ale unei pile electrice sau ale unui curent electric. 4. (Fig.) Extremități, puncte opuse unul față de celălalt. [Pl. poli, (s.n.) poluri. / < fr. pôle, cf. germ. Pol < lat. polus , gr. polos < polein – a se întoarce, a se învârti]. substantiv masculin pol

-PÓL2 elem. „dreptul de a vinde”. (< fr. -pole, cf. gr. polein, a vinde) substantiv masculin pol

pol (imperial) m. monedă rusească de aur în valoare de 20 franci: am câștigat trei poli CAR. [Scurtat din (na)pol(eon)]. substantiv masculin pol

POL3 s. n. (înv.) Jumătate (dintr-un întreg, dintr-o unitate). – Din sl. polŭ. substantiv masculin pol

POL1 s. n. 1. (mat.) fiecare dintre cele două puncte în care o axă străpunge sfera. ♦ origine a unui sistem de coordonate polare. 2. fiecare dintre cele două extremități ale axei Pământului. ♦ ~ ceresc = fiecare dintre cele două puncte de intersecție a axei Pământului cu bolta cerească. 3. (fiz.) fiecare dintre capetele opuse ale unui magnet; fiecare dintre centrele de sarcină electrică ale unei pile electrice sau ale unui curent electric. 4. (mat.) punct singular al unei transformări geometrice. 5. extremitate a fusului celular, către care migrează cromozomii. 6. (fig.) fiecare dintre punctele, situațiile etc. aflate la extremități. (< fr. pôle, lat. polus, gr. polos) substantiv masculin pol

1) pol m., pl. polĭ (rus. poluimperial, ½ imperial, 20 de francĭ. Româniĭ au socotit polu- ca subst. cu înț. de „napoleon” și aŭ zis un pol imperial. V. poloboc. Cp. cu halbă și ban 2). Pop. Napoleon, 20 de francĭ. (La 1877 valora 21). Fam. Pol ofițeresc, pĭesa de 5 fr. V. liră 2. substantiv masculin pol

pol m. 1. fiecare din cele două extremități ale unei sfere sau ale axei globului: pol arctic sau boreal și pol antartic sau austral; 2. fiecare din căpătâiele unui magnet, ale unei pile sau corp electrizat, pe care s’acumulează magnetismul și electricitatea: pol pozitiv sau pol negativ. substantiv masculin pol

pol (póli), s. m.1. (Înv.) Jumătate. – 2. Monedă de aur de 20 de franci și apoi de 20 de lei. – 3. Douăzeci de lei. Sl. polĭ (Cihac, II, 274), invariabil cu primul sens. Cel de al doilea se explică de obicei prin rus. poluimperial „napoleon” (Tiktin, Scriban) explicație care nu ia în seamănapoleonul trebuie să valoreze zece franci. După Pușcariu, Dacor., I, 602, din Napoleon, prin intermediul ngr. ἔνα(να)πολεόνι; dar tot așa se numeau și ludovicii de aur. Mai probabil, s-a numit așa la început o monedă de aur diferită, cf. engl. half crown, rus. polùcha „jumătate de monedă”. – Der. polidor, s. m. (Arg., douăzeci de lei), formație glumeață în care pare prezentă ideea de „aur” (după ipoteza de nesusținut a lui Pașca, Dacor., IX, 328, de la Polidor, fiul lui Priam, cf. Graur, BL, V, 224); polcă, s. f. (dans), din ceh. polka, pulka, parțial prin intermediul fr. polka; cf. polturac. substantiv masculin pol

2) *pol m., pl. polĭ și n., pl. urĭ (lat. polus, vgr. pólos, d. pélo, mă mișc, poléo, învîrtesc). Astr. Fie-care din cele doŭă capete ale axeĭ imaginare în prejuru [!] căreĭa pare că se învîrtește sfera cerească în 24 de ore. Geogr. Fie-care din cele doŭă capete ale osiiĭ pămîntuluĭ: poliĭ îs acoperițĭ de gheață. Înălțimea poluluĭ deasupra orizontuluĭ, unghĭu pe care-l face linia (osia) polilor cu orizontu. Fiz. Poliĭ magneticĭ, cele doŭă puncte în care e concentrată puterea unuĭ magnet. Fie-care din extremitățile sîrmeĭ uneĭ pile electrice saŭ unor mașinĭ electrice. Geom. Poliĭ unuĭ cerc pe sferă, extremitățile diametruluĭ perpendicular pe planu cerculuĭ. Fig. Termin absolut opus altuĭa: eroarea și adevăru îs doĭ polĭ. – Pămîntu e de forma unuĭ tetraedru rătunzit [!] și se învîrtește în prejuru [!] luĭ ca o boambă străpunsă de un ac pin [!] centru. Linia imaginară în prejuru căreĭa se învîrtește se numește axă, adică „osie”. Un capăt al acesteĭ osiĭ se numește polu nord, nordic, boreal, arctic orĭ septentrional, cel-lalt polu sud, sudic, austral, antarctic orĭ meridional. substantiv masculin pol

POL1, poli, s. m. 1. Fiecare dintre cele două puncte situate la capetele axei de rotație a Pământului și în care se reunesc toate meridianele geografice; p. ext. regiunea din jurul acestor două puncte. ◊ Pol ceresc = fiecare dintre cele două puncte de intersecție ale axei Pământului cu sfera cerească. Pol magnetic terestru = punct pe suprafața Pământului în care acul magnetic are poziția verticală (înclinația magnetică este de 90°). 2. (Mat.) Fiecare dintre cele două puncte în care un diametru al sferei intersectează sfera. 3. (Fiz.) Fiecare dintre cele două puncte sau regiuni ale unui corp opuse una celeilalte din punctul de vedere al unei anumite proprietăți. ◊ Pol electric pozitiv (sau negativ) = fiecare dintre cele două regiuni ale unui corp polarizat electric, de la care diverg sau către care converg liniile de câmp ale inducției magnetice. 4. Zonă a miezului feromagnetic al unui circuit magnetic pe unde fluxul magnetic principal sau cel util trece din materialul feromagnetic în aer sau invers. 5. Parte componentă a unei mașini electrice care contribuie la magnetizarea circuitului magnetic al mașinii. 6. Piesă a unei pile galvanice care stabilește contactul cu circuitul exterior. 7. Fig. Fiecare dintre punctele, situațiile etc. aflate la două extremități opuse. – Din fr. pôle, lat. polus. substantiv masculin pol

POL2, poli, s. m. Monedă sau bancnotă de douăzeci de lei, care a circulat în România. ♦ Nume dat mai multor monede rusești și franțuzești (de aur) care au circulat în Țările Române în sec. XIX; napoleon. – Din rus. pol. substantiv masculin pol

la opt sute și un pol expr. (înv.) elegant. substantiv masculin laoptsuteșiunpol

a fi îmbrăcat la opt sute și un pol expr. a avea haine scumpe, a fi elegant. substantiv masculin afiîmbrăcatlaoptsuteșiunpol

-PÓL2 elem. „dreptul de a vinde”. (< fr. -pole, cf. gr. polein, a vinde) substantiv neutru pol

POL s.m. 1. (Mat.) Fiecare dintre cele două puncte în care o axă străpunge sfera. ♦ Originea unui sistem de coordonate polare. 2. (Astr.) Fiecare dintre cele două extremități ale axei Pământului. ♦ Pol ceresc = fiecare dintre cele două puncte în care bolta cerească pare să fie atinsă de axa în jurul căreia se efectuează mișcarea diurnă a aștrilor. 3. (Fiz.) Fiecare dintre capetele opuse ale unui magnet; fiecare dintre centrele de sarcină electrică ale unei pile electrice sau ale unui curent electric. 4. (Fig.) Extremități, puncte opuse unul față de celălalt. [Pl. poli, (s.n.) poluri. / < fr. pôle, cf. germ. Pol < lat. polus , gr. polos < polein – a se întoarce, a se învârti]. substantiv neutru pol

2) *pol m., pl. polĭ și n., pl. urĭ (lat. polus, vgr. pólos, d. pélo, mă mișc, poléo, învîrtesc). Astr. Fie-care din cele doŭă capete ale axeĭ imaginare în prejuru [!] căreĭa pare că se învîrtește sfera cerească în 24 de ore. Geogr. Fie-care din cele doŭă capete ale osiiĭ pămîntuluĭ: poliĭ îs acoperițĭ de gheață. Înălțimea poluluĭ deasupra orizontuluĭ, unghĭu pe care-l face linia (osia) polilor cu orizontu. Fiz. Poliĭ magneticĭ, cele doŭă puncte în care e concentrată puterea unuĭ magnet. Fie-care din extremitățile sîrmeĭ uneĭ pile electrice saŭ unor mașinĭ electrice. Geom. Poliĭ unuĭ cerc pe sferă, extremitățile diametruluĭ perpendicular pe planu cerculuĭ. Fig. Termin absolut opus altuĭa: eroarea și adevăru îs doĭ polĭ. – Pămîntu e de forma unuĭ tetraedru rătunzit [!] și se învîrtește în prejuru [!] luĭ ca o boambă străpunsă de un ac pin [!] centru. Linia imaginară în prejuru căreĭa se învîrtește se numește axă, adică „osie”. Un capăt al acesteĭ osiĭ se numește polu nord, nordic, boreal, arctic orĭ septentrional, cel-lalt polu sud, sudic, austral, antarctic orĭ meridional. substantiv neutru pol

!Pólul Sud s. propriu m. temporar polulsud

!Pólul Nord s. propriu m. temporar polulnord

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului Polul

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z