píntă (-te), s. f. – Măsură de capacitate de circa un litru. Mag. pint, pol., slov. pinta (Cihac, II, 255), din germ. Pinte. Rar, în Trans. substantiv femininpintă
pínță (pínțe), s. f. – Rozător de cîmp (Alactaga saliens). – Var. chință. Origine îndoielnică. În Munt. Trebuie să fie cuvînt expresiv, bazat pe chiț „interjecție emisă de șoarece” cu infix nazal; sau mai sigur, pornind de la *piț- „mic”, cf. piță, pănțăruș. substantiv femininpință
pință f., pl. e. Munt. vest. Un fel de guzgan de cîmp, probabil, guzganu săritor (alactaga saliens), confundat și cu popondocu. Fig. Fată vioaĭe și cam ștrengăriță. – În Munt. est chință. V. grivan. substantiv femininpință
pínță (reg.) s. f., g.-d. art. pínței; pl. pínțe substantiv femininpință
PÍNȚĂ, pințe, s. f. (Zool.; reg.) Popândău. – Et. nec. substantiv femininpință