PÉLEȘ, peleși, s. m. (Reg.) 1. Ciucure, canaf. 2. Îndoitura de sus a pantalonilor țărănești, prin care se introduce brăcinarul. substantiv masculin peleș
péleș (-și), s. m. – 1. (Înv.) Ciucure, franj. – 2. (Olt.) Îndoitura de sus a pantalonilor prin care se trece brăcinarul. Sb. peleš „moț” (Tiktin). – Der. peleșel, s. m. (ghiocel-bogat, Leucoium aestivum). substantiv masculin peleș
peléș (saŭ péleș ?) m. (sîrb. peleš, coadă, gîță; rut. pélehi, păr lung. Cp. și cu ung. pelyhes, mițos). Cor. Ps. S. Canaf, cĭucure. substantiv masculin peleș
péleș, -i, s.m. – (înv.) Ciucure, franj. În expr. oaie peleșă = oaie cu lână lungă. Peleșata, peșteră în Maramureș, de unde izvorăște „lapte de piatră.” – Din sl. peleš „moț” (Titkin cf. DER). substantiv neutru peleș
peleș n. gaura prin care se bagă brăcinarul în îndoitura de sus a nădragilor. [Cf. ceh PELEȘ, peșteră, bârlog]. substantiv neutru peleș
Peleș n. 1. afluent al Prahovei ce străbate Sinaia; 2. munte si plasă cu orășelul Predeal, într’o pozitiune încântătoare a Carpaților: aci se află reședința de vară a Regelui (Castelul Peleșului), o clădire în stilul Renașterii. temporar peleș
| Peleș | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | Peleș | — |
| plural | — | — | |
| genitiv-dativ | singular | — | — |
| plural | — | — | |
| Peleș | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | Peleș | — |
| plural | — | — | |
| genitiv-dativ | singular | — | — |
| plural | — | — | |