Pamant definitie

credit rapid online ifn

n’aude, n’a vede, n’a greul pământului m. 1. numele unui erou (în basme); 2. fam. năuc. substantiv neutrun

a fi (toți) o apă și un pământ expr. (peior.d. oameni) a fi (toți) la fel de răi / de meschini etc. substantiv neutruafi

credit rapid online ifn

poáme-de-pămấnt (plantă) (pop.) s. f. pl. substantiv neutrupoame

pămî́nt n., pl. urĭ și rar inte (lat. pavimentum, bătătură, pămînt bătăturit, paviment, pardoseală; it. palmento, pavimentu moriĭ. V. paviment și spaĭmă). Planeta pe care locuim: rotațiunea pămîntuluĭ. Uscatu, partea solidă a acesteĭ planete (în opoz. cu marea): codriĭ care acopereaŭ pămîntu odinioară. Sol, teren: a te culca pe pămînt. Fel de teren: pămînt negru, galben, arabil, sterp. Lut: oală de pămînt. Țară, ținut: pămînt nelocuit. Moșie, teren de lucrat: țăranu ĭubește pămîntu. Fig. Locuitoriĭ pămîntuluĭ, lumea, omenirea: n´am pe nimenĭ pe pămînt. A fi pe pămînt, a exista, a trăi. A perde [!] pămîntu, a-l perde din vedere cînd eștĭ pe mare saŭ a nu-l maĭ atinge cu picĭoarele cînd eștĭ în apă. A răscoli ceru și pămîntu, a face toate sforțările. Pămîntu făgăduințiiĭ, Palestina (considerată ca locu fericiriĭ p. Jidaniĭ care rătăceaŭ pin [!] pustie): România e pentru Jidanĭ un adevărat pămînt al făgăduințiĭ (V. eldorado). Pămîntu sfînt, Locurile sfinte, Ĭerusalimu și cele-lalte locurĭ pe unde a trăit Hristos. Pe pămînt, în lumea asta (în opoz. cu ceru saŭ ĭadu). A ți se face fața ca pămîntu, a deveni livid, pămîntiŭ. A nu te maĭ încăpea pămîntu de bucurie, a fi foarte vesel. A pune capu´n pămînt, a pleca capu (de întristare, de rușine). A face degeaba umbră pămîntuluĭ, a nu lucra nimica, a fi nefolositor. A promite ceru și pămîntu, a promite marea și sarea, imposibilu. A fugi mîncînd pămîntu, a fugi foarte răpede [!]. A tăcea ca pămîntu, a tăcea ca un pește, a nu zice nimica. Mînia pămîntuluĭ, foarte: era bogat mînia pămîntuluĭ. Cît e lumea și pămîntu, nicăirĭ [!], nicĭ-odată: ca el nu maĭ este om (bun saŭ răŭ) cît e lumea și pămîntu. Al pămîntuluĭ (în loc. ca: gîndăcăria pămîntuluĭ), în număr infinit: într´o clipă s´a adunat acolo jidănăria pămîntuluĭ! Din pămînt (din ĭarbă verde), de unde știĭ, cum veĭ putea: scoțĭ baniĭ din pămînt, orĭ te daŭ pe mîna polițiiĭ! – Vechĭ, azĭ nord și Serbia, pomînt. Vechĭ voc. și peminte și păminte (cp. cu spămînt). – În ordinea distanțeĭ de la soare, pămîntu e a treĭa planetă. Forma luĭ nu e a uneĭ sfere turtite la polĭ, ci a unuĭ tetraedru c´o rază de vre-o 6,671,000 de metri. Se învîrtește în 24 de ore în prejuru [!] luĭ și în 365 de zile și 6 ore în prejuru [!] soareluĭ. Geometric, pozițiunea punctelor suprafețeĭ se determină pin [!] paralele șimeridiane. Interioru pămîntuluĭ nu e o masă topită, cum se credea, ci maĭ probabil solid, afară de unele locurĭ de supt [!] vulcanĭ, unde-s ca niște buzunare de substanță în fuziune. De aceĭa pe acolo-s maĭ dese cutremurele. Diferența de nivel între uscat și apă modifică foarte puțin forma generală a pămîntuluĭ. Din suprafața luĭ, aproape treĭ sferturĭ îs ocupate de ocean. În sfîrșit, întregu pămînt e învălit [!] de un strat de aer numit atmosferă, care face posibilă vĭața organizată. substantiv neutrupămînt

pămấnt s. n., (materiale, continente, teritorii) pl. pămấnturi substantiv neutrupământ

pămînt (-turi), s. n.1. Țărînă, tină, sol. – 2. Lume. – 3. Teren. – 4. Țară. – Mr. pimintu, megl. pimint, istr. pemint. Lat. paumentum, formă populară indicată de Iulian, în loc de păvῑmentum (Pușcariu 1251; Candrea-Dens., 1314; REW 6312), cf. v. it. palmiento, logud. pamentu „pardoseală, pavaj”. Var. păvāmentum, postulată de Pascu, I, 143 a fost menționată de Du Cange. – Der. pămîntean, s. m. (locuitor al pămîntului; indigen; laic; înv., plugar); pămînteancă, s. f. (indigenă); pămîntesc, adj. (terestru, lumesc, plugar); pămîntenesc, adj. (indigen); pămîntiu, adj. (oacheș, brun, negricios); pămîntos, adj. (cu pămînt, pămîntiu); (îm)pămînteni, vb. (a se stabili; a da pămînturi în proprietate); pămînțel, s. m. (argilă, lut); subpămîntean, adj. (subteran). substantiv neutrupămînt

pământ n. 1. planeta ce locuim: pământul se învârtește împrejurul soarelui; 2. materia ce compune suprafața solidă a globului și care produce vegetalele: pământul se îmbracă primăvara cu verdeață; 3. specie de pământ: pământ galben, negru, roșu; 4. fig. locuitorii de pe pământ: cât e lumea și pământul; 5. lume: n´am pe nimeni pe pământ; 6. sol, teren: pământ de arătură. [Lat. PAVIMENTUM, pardoseală: cu sens lărgit românește]. substantiv neutrupământ

PĂMẤNT, (3, 4, 5) pământuri, s. n. 1. Planetă a sistemului solar, locuită de oameni; p. ext. oamenii care locuiesc pe această planetă. ◊ Expr. La capătul (sau marginile) pământului = foarte departe. De când (e lumea și) pământul sau cât e lumea și pământul = a) (de) totdeauna; b) (în construcții negative) niciodată. Ca de la cer la pământ, se spune pentru a arăta marea deosebire dintre două lucruri. 2. Scoarța globului terestru, partea de uscat a globului terestru; suprafața lui (împreună cu atmosfera) pe care trăiesc oamenii și alte vietăți; sol. ◊ Loc. adv. Ca pământul = a) cu desăvârșire, de tot; b) profund, greu; c) (în construcții negative) deloc, în niciun fel. ◊ Loc. adj. și adv. În (sau la) pământ = (aplecat) în jos (de teamă, de emoție, din modestie etc.). La pământ = a) întins, culcat pe jos; p. ext. (despre oameni) deprimat, învins; b) (în formule de comandă) culcă-te! ◊ Expr. A lăsa toate la (sau în) pământ = a lăsa baltă, la voia întâmplării; a abandona. Parcă l-a înghițit pământul (sau a intrat în pământ) = a dispărut, s-a făcut nevăzut. A-i veni cuiva să intre în pământ, se spune când cineva se simte foarte rușinat și ar vrea să nu mai dea ochii cu oamenii. A ieși (sau a apărea) ca din pământ = a se ivi deodată, pe neașteptate, brusc. A (nu) fi (cu picioarele) pe pământ = a (nu) avea simțul realității. A nu-l mai ține (sau a nu-l mai încăpea) nici pământul (de...) = a simți o emoție puternică. A nu-l mai încăpea (pe cineva) pământul = a fi mândru, încrezut. A nu-l primi (pe cineva) nici pământul = a fi un ticălos. A nu-l (mai) răbda (sau ține pe cineva) pământul, se zice (mai ales în imprecații) despre un om rău. A șterge (sau a stinge, a face să piară) de pe fața pământului sau a (se) face una cu pământul (sau o apă și un pământ) = a (se) distruge, a (se) nimici. A scoate (sau a aduce) din pământ (sau din fundul pământului) = a procura ceva foarte greu de obținut, cu orice preț. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, cu orice efort, neapărat. Doarme și pământul sub om = e liniște, tăcere desăvârșită. 3. Materie din care e alcătuită partea solidă a globului terestru și care este formată dintr-un amestec de granule minerale, provenite din dezagregarea rocilor, și din granule organice, provenite din descompunerea substanțelor organice vegetale sau animale. ◊ Pământ activ (sau decolorat) = material natural pământos, asemănător argilei, care are proprietatea de a absorbi și reține substanțe colorate din uleiuri animale, vegetale și minerale. ♦ (Și în sintagma pământ galben) Lut. ♦ Pământuri rare = grup de oxizi ai unor elemente chimice rare, asemănătoare din punctul de vedere al proprietăților lor chimice. 4. Întindere de uscat; continent. ♦ Întindere de teren (cultivabil). ◊ Expr. Sărac lipit pământului = foarte sărac. 5. Teritoriu, regiune, ținut; p. ext. țară, patrie. ◊ Obiceiul pământului = sumă de norme necodificate, stabilite de practica îndelungată a vieții, transmise urmașilor prin tradiție; p. ext. obicei păstrat din vechime, caracteristic unei țări, unei regiuni. – Lat. pavimentum. substantiv neutrupământ

la pământ expr. (d. oameni) 1. deprimat. 2. învins. 3. fără un ban, lefter. substantiv neutrulapământ

gențiană f. gen de plante ce cresc pe munți și ale căror rădăcini amare se întrebuințează în medicină: ea se numește vulgar fierea-pământului. substantiv neutrugențiană

pământ de flori expr. (intl.) bolnav ajuns în stadiul terminal al bolii substantiv neutrupământdeflori

a se crede buricu’ pământului expr. a se considera cel mai important dintre toți; a fi îngâmfat. substantiv neutruasecredeburicu

greu-pământului m. numele popular al ursului. substantiv neutrugreupământului

ácul-pămấntului (plantă) s. m. art. substantiv neutruaculpământului

Cetatea-de-Pământ f. cetate ruinată în județul Tutova, din care n’a mai rămas decât un zid de pământ. substantiv neutrucetateadepământ

!mólie-de-pămấnt (insectă) (-li-e-) s. f., art. mólia-de-pămấnt (-li-a-), g.-d. art. móliei-de-pămấnt; pl. mólii-de-pămấnt, art. móliile-de-pămấnt (-li-i-) substantiv neutrumolie-de-pământ

!ínima-pămấntului (cristal) s. f. art., g.-d. art. ínimii-pămấntului substantiv neutruinima-pământului

!pálma-pămấntului (plantă) s. f. art., g.-d. art. pálmei-pămấntului substantiv neutrupalma-pământului

!rácul-pămấntului (plantă) s. m. art. substantiv neutruracul-pământului

!ródul-pămấntului (plantă) s. m. art. substantiv neutrurodul-pământului

buricul pământului expr. (peior.) persoană încrezută / îngâmfată. substantiv neutruburiculpământului

cățélul-pămấntului (rozător) s. m. art., pl. cățéii-pămấntului substantiv neutrucățelulpământului

crúcea-pămấntului (plantă) s. f. art., g.-d. art. crúcii-pămấntului substantiv neutrucrucea-pământului

!fiérea-pămấntului (plantă) s. f. art., g.-d. art. fiérii-pămấntului substantiv neutrufierea-pământului

!steáua-pămấntului (ciupercă) s. f. art., g.-d. art. stélei-pămấntului substantiv neutrusteaua-pământului

!țấncul-pămấntului (orbete) s. m. art. substantiv neutruțâncul-pământului

la capătul pământului expr. foarte departe. substantiv neutrulacapătulpământului

pământul făgăduinței expr. America, S.U.A. substantiv neutrupământulfăgăduinței

Pământul făgăduinței n. numele biblic al Palestinei. substantiv neutrupământulfăgăduinței

!hurmúzul-pămấntului (plantă) s. m. art. substantiv neutruhurmuzul-pământului

a se da cu curul de pământ expr. (adol., vulg.) a se supăra; a se enerva, a se înfuria. substantiv neutruasedacucuruldepământ

!lumânăríca-pămấntului (plantă) s. f. art., g.-d. art. lumânărélei-pămấntului substantiv neutrulumânărica-pământului

a se face broască la pământ expr. 1. a minți (pe cineva), a înșela (pe cineva). 2. a trăda (pe cineva), a da de gol (pe cineva). 3. a face un rău (cuiva). substantiv neutruasefacebroascălapământ

a da cu gazometrul de pământ expr. (iron.d. femei) a avea picioare scurte. substantiv neutruadacugazometruldepământ

a se ruga cu cerul și pământul (de cineva) expr. a implora (pe cineva). substantiv neutruaserugacucerulșipământul

!răsuflătoárea-pămấntului (plantă) (-su-flă-) s. f. art., g.-d. art. răsuflătórii-pămấntului substantiv neutrurăsuflătoarea-pământului

a șterge de pe fața pământului expr. 1. a omorî (pe cineva). 2. a distruge (ceva), a nimici (ceva). substantiv neutruaștergedepefațapământului

a-l strânge Dumnezeu de pe pământ expr. (pop.) a muri. substantiv neutrualstrângedumnezeudepepământ

a face umbră pământului degeaba expr. a nu fi în stare să realizeze nimic; a nu fi bun de nimic. substantiv neutruafaceumbrăpământuluidegeaba

n-aúde-na-véde(-na-gréul-pămấntului) s. m. substantiv neutrun-aude-na-vede-na-greul-pământului

*Pămấnt (planetă) s. propriu n. temporarpământ

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiPamant

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z