Palatin definitie

PALATÍN s.m. Mare demnitar la palatul regilor în evul mediu. ♦ Guvernator al unei provincii. V. paladin. [< lat. palatinus]. adjectivpalatin

PALATÍN, -Ă adj. Al cerului gurii, al palatului; palatal. [< fr. palatin]. adjectivpalatin

PALATÍN¹ I. s. m. mare demnitar la palatul regilor în evul mediu. ◊ guvernator al unei provincii. II. adj. referitor la palatin¹ (I) sau la palatinat. (< fr. palatin, lat. palatinus) adjectivpalatin

PALATÍN², -Ă adj. referitor la cerul gurii, din regiunea palatului; palatal. ◊ (s. n.) os pereche în porțiunea posterioară a feței, la formarea palatului dur. (< fr. palatin) adjectivpalatin

2) *palatín, -ă adj. (fr. palatin, d. lat. palatum, ceru guriĭ). Anat. Al ceruluĭ guriĭ, al palatuluĭ: bolta palatină. adjectivpalatin

palatín¹ adj. m., pl. palatíni; f. palatínă, pl. palatíne adjectivpalatin

palatín² s. m., pl. palatíni adjectivpalatin

PALATÍN², -Ă, palatini, -e, adj. (Anat.) Palatal (1). – Din fr. palatin. adjectivpalatin

1) *palatín, -ă adj. (lat. palatinus, d. palatium, palat. V. paladin). De la palatu împăraților romanĭ: garda palatină. Care avea vre-un oficiŭ la palatu suveranuluĭ, vorbind de senioriĭ din evu mediŭ și maĭ în coace [!]: conțiĭ palatinĭ aĭ Angliiĭ. Dela [!] palatu luĭ Carol cel Mare: școala palatină. Din Palatinat (numele a doŭă state din vechĭu imperiu germanic): contele palatin al Rinuluĭ, electoru palatin, o principesă palatină (femeĭe saŭ fiĭcă de conte saŭ de elector palatin). S. m. Vicerege al Ungariiĭ odinioară. Guvernator al uneĭ provinciĭ în regatu Poloniiĭ. Locuitor din Palatinat. Palatină s. f. Blană pe care femeile o poartă pe umerĭ (după moda principeseĭ palatine, [Carlota Elisabeta a Bavariiĭ, a doŭa nevastă a duceluĭ de Orléans] la 1676). adjectivpalatin

palatin m. 1. vice-rege în Ungaria; 2. guvernator de provincie în Polonia: o curte ’mpărătească de neaoși palatini AL.; ║ a. 1. ce ține de un palatin: în casa palatină AL.; 2. ce ține de Palatinat: trupe palatine. adjectivpalatin

PALATÍN¹, palatini, s. m. (în Evul Mediu, în Europa Apuseană) Titlu dat unui mare demnitar care îndeplinea anumite funcții la curtea sau la palatul unui rege sau al unui mare senior; principe posesor al unui palatinat; reprezentant al împăraților germani pe lângă curtea vasalilor acestora; vicerege în Ungaria medievală; titlu purtat de guvernatorul unei provincii în Polonia medievală; persoană care avea unul dintre aceste titluri. ♦ (Adjectival) Care aparține unui palatin1 sau unui palatinat, privitor la un palatin1 sau la un palatinat. – Din lat. paltinus, it. palatino, fr. palatin. adjectivpalatin