Palanca definitie

paláncă (pălắnci), s. f. – Loc îngrădit, împrejmuire, estacadă, palisadă. – Var. palangă, țarc. It. palanca, prin intermediul pol. palanka, tc. palanka, palanga (Cihac, II, 239). Sec. XVII. E dubletul lui palan (var. pălan(g), palant, palanc), s. n. (Trans., țarc, împrejmuire), din mag. palánk (REW 6455; Gáldi, Dict., 148). Palangă, s. f. (pîrghie, bară) este rezultatul unei confuzii cu palanță. substantiv femininpalancă

paláncă s. f., g.-d. art. palắncii; pl. palắnci substantiv femininpalancă

palancă f. întăritură cu pari înfipți în pământ. [Pol. PALANKA, scândură]. ║ adv. grămadă: dăm cânepa toată palancă la pământ POP. substantiv femininpalancă

1) paláncă f., pl. e și pălăncĭ (d. pălăngesc, polignesc, pologesc supt [!] infl. luĭ palancă 2). Est. (Tut.) Turtă de făină de popușoĭ [!] acoperită cu frunze de nuc orĭ de hrean și coaptă´n spuză. Adv. Trîntit la pămînt, întins, vrașilă: grîŭ trîntit palancă de ploaĭe. – Și -ngă (vest). V. polog, blană. substantiv femininpalancă

2) paláncă f., pl. e și pălăncĭ (pol. palanka, turc. -nka și -nga, d. it. palanca, de unde și fr. palanque, palisadă. V. palanc, părîngă și palisadă). Întăritură de buștenĭ ș. a.: pălăncĭ și părcane de apărare (Muste, Let. III, 86). V. parcan. substantiv femininpalancă

PALÁNCĂ, palănci, s. f. 1. (înv.) Palisadă (1). ◊ Expr. A face (sau a da ceva) palancă (la pământ) = a culca la pământ, a doborî. 2. (Reg.) Nume dat unor construcții rudimentare, folosite ca gard, ca adăpost pentru animale etc. – Din tc., pol. palanka, magh. palánk. substantiv femininpalancă

a face palancă expr. a istovi / a extenua / a ucide pe cineva prin exces de sex. substantiv femininafacepalancă