ORHÉI, orheie, s. n. (reg.) deal întărit, cetățuie sau curte boierească părăsită. Tăt. iorghe, Tc. orge „palat”, „castel”, „iurtă”. T. Porucic în anii ’30 ai secolului al XX-lea atestă cuvântul în Basarabia (PORUCIC Teodor – Lexiconul termenilor entropici din limba română în Basarabia, extras din Arhivele Basarabiei, 1931, nr. 1-4, Chișinău). În această nouă corelație proveniența cuvântului orhei din maghiarul warhely, neatestat de nici un dicționar maghiar, devine irelevantă. substantiv neutruorhei
Orheiu n. 1. județ și oraș în Basarabia, lângă apa Răutului: 20.000 loc. Exportă var; 2. lac lângă orașul cu acelaș nume (Orheian). temporarorheiu
Orhei | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | Orhei | — |
plural | — | orheiule | |
genitiv-dativ | singular | — | — |
plural | — | orheielor |