Oceanul definitie

OCEÁN s.n. Întindere vastă de apă sărată care acoperă suprafețele dintre continente. ◊ Ocean planetar = ansamblul oceanelor și mărilor globului terestru. ♦ (Fig.) Întindere nemărginită. // (În forma oceano-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) ocean”. [Pron. o-cean, pl. -ne, -nuri. / cf. fr. océan, lat. oceanus, gr. okeanos]. substantiv neutruocean

OCEAN²(O)- elem. „ocean, mare”. (< fr. océan/o/-, cf. lat. oceanus, gr. okeanos) substantiv neutruocean

oceán (oceáne), s. n. – Vastă întindere de apă sărată. – Var. (înv.) ochean. Fr. océan, și mai înainte din gr. ỏϰεανός (sec. XVII). – Der. oceanic, adj., din fr. océanique. substantiv neutruocean

OCEÁN¹ [-CEAN] s. n. 1. întindere vastă de apă sărată care separă continentele. ◊ ~ planetar = ansamblul oceanelor și mărilor globului terestru. 2. (fig.) întindere nemărginită; imensitate. (< fr. océan, lat. oceanus, gr. okeanos) substantiv neutruocean

2) *oceán (ea 2 sil.) n., pl. ane (lat. océanus [și ca adj. máre océanum], oceanu Atlantic, d. vgr. okeanós, după numele unuĭ zeŭ). Vastă întindere de apă sărată care acopere cea maĭ mare parte a pămîntuluĭ. O parte din această întindere, dar mult maĭ mare de cît [!] marea: îs cincĭ oceane (Glacial de Nord și de Sud, Atlantic, Pacific și Indian). Fig. Vastă întindere în general, mare: un ocean de verdeață, de ninsoare, de popoare; oceanu pasiunilor. – Maĭ vechĭ și ocheán (ea 2 silabe), după ngr. V. noĭan. substantiv neutruocean

ocean n. 1. vastă întindere de apă sărată ce acopere trei sferturi din suprafața globului: Oceanul se divide în Atlantic, Înghețat, Pacific; 2. fig. mare cantitate sau întindere: oceane de stele EM. oceanul de ninsoare AL. ocean de neamuri BĂLC.; 3. fig. abis: m’afund în oceanul de noapte și tăcere AL. substantiv neutruocean

OCEÁN, oceane, s. n. Vastă întindere de apă sărată de pe suprafața globului, delimitată de continente. ◊ Oceanul planetar (sau mondial) = totalitatea oceanelor și a mărilor, cu legătură între ele, formând o singură masă lichidă. ♦ Fig. întindere nemărginită, noian, imensitate; mulțime nemărginită. – Din lat. oceanus, germ. Ozean, fr. océan. substantiv neutruocean

*Pacífic/Oceánul ~ (-cea-) s. propriu n. substantiv neutrupacific

Pacific (Oceanul) n. mare vastă între Azia și America, descoperită în 1513 de Balboa: dobândi acest nume dela Magelan, care a pătruns acolo în 1520. substantiv neutrupacific

Atlantic (Oceanul) m. imensă întindere de apă între Europa, Africa și America, străbătută de trei cabluri submarine, cari pun în comunicațiune Lumea Veche cu cea Nouă. substantiv neutruatlantic