NOVÁ vb. I. tr. A supune (o obligație) unei novații. [Cf. fr. nover, lat. novare]. verb tranzitiv nova
nová (a ~) (jur.) vb., ind. prez. 3 noveáză verb tranzitiv nova
NOVÁ, novez, vb. I. Tranz. (Jur.) A face, a încheia o novație (1). – Din fr. nover, lat. novare. verb tranzitiv nova
BÓSSA-NÓVA, bossa-nove, s. f. Dans modern în ritm de rumbă, de origine braziliană; melodie după care se execută acest dans. – Din port. bossa-nova. verb tranzitiv bossanova