Mica definitie

mic (mícă), adj.1. (Înv.) Puțin, redus: Bogdan Vodă domni mică vreme (Dosoftei). – 2. De mărime redusă. – 3. De ani puțini. – 4. (Arg.) Monedă de 20 de lei. – 5. (Fam., București) Specialitate de carne la grătar. – Mr. ńic, mic, megl., istr. mic. Probabil origine expresivă, dar anterior rom. Trebuie să se pornească de la un lat. *miccus, cf. pic și lat. mica, gr. doric μιϰός, it. miccino, sicil. nicu, calabr. miccu. Pentru a explica lat. *miccus, se pleacă de obicei, fie de la gr. μιϰ(ρ)ός (Cipariu, Elemente, 128; Densusianu, Hlr., 201; Koerting 6147; Pușcariu 1067; Candrea-Dens., 1092; REW 5559; Pascu, I, 133; Rohlfs, EWUG, 1382; Rosetti, II, 68), fie de la lat. mῑca (Diez, I, 126; Koerting 5279; Gougenheim, Rom., LXIX, 97-101). Mai sigur pare să fie că toate aceste cuvinte duc către aceeași sursă expresivă. Cf. mică, nițel. Der. micșor, adj.; micșora, vb. (a reduce, a face mai mic); micșorime, s. f. (micime); micușor, adj. (mititel); micuțel (var. mitutel), adj. (Banat, Trans., mic); mititel, adj. (mic; s. m., specialitate de carne la grătar), formă asimilată din var. anterioară (după Dacor, I, 326, de la un dim. *micicel; după Candrea, de la *michitel); mititică, s. f. (fetiță, copiliță; Arg., închisoare); miciculat, adj. (Banat, micșorat, redus), cu finala expresivă; micime, s. f. (meschinărie, fleac); Michiduță, s. m. (nume popular pentru diavol). – De la micuț provine ngr. μιϰούτσο (Danguitsis 154). adjectivmic

mic, -ă adj., pl. m. și f. ĭ (rudă cu vgr. mikrós, doric, mikkós, mic). De dimensiunĭ reduse: cînele [!] e maĭ mic de cît [!] calu, un oraș mic. Scund: om mic. Tînăr: frate maĭ mic. Copil: cînd eram mic. Fig. Neînsemnat: sumă mică. Meschin, ordinar: avaru are un suflet mic. De mic (ca rut. z malu), de copil, din copilărie: acest om cînta bine de mic. În mic, pe o scară redusă, în dimensiunĭ reduse: hărțile arată țările în mic. A te face mic de frică, a te ghemui, a te tupila de frică. adjectivmic

mic1 adj. m., f. mícă; pl. m. și f. mici adjectivmic

mic2 (fam.) s. m., pl. mici adjectivmic

mic a. 1. care are puțină întindere sau volum: Pământul e prea mic comparat cu Soarele; 2. de o talie mai prejos de cea mijlocie: om mic; 3. care e mic, în vârsta fragedă: copil mic; 4. fig. puțin important, puțin considerabil: oraș mic, avere mică. [Lat. *MICCUS = gr. dial. MIKOS (in loc de MIKRÓS)]. adjectivmic

MIC, -Ă, mici, adj. 1. Care este sub dimensiunile obișnuite; de proporții reduse. ◊ Literă mică = minusculă. Degetul (cel) mic = cel mai subțire și mai scurt dintre degete, așezat lângă inelar. ◊ Loc. adv. În mic = pe scară redusă, fără amploare. ◊ Expr. A avea (pe cineva) la degetul (cel) mic = a) a dispune de cineva cum vrei; b) a fi cu mult superior altuia. ♦ Care ocupă o suprafață redusă. ♦ Cu capacitate redusă, puțin încăpător; strâmt. ♦ Scurt; mărunt, scund. ♦ (Substantivat, m.) Fel de mâncare din carne (de vacă) tocată, de forma unor cârnăciori, condimentați și fripți direct pe grătar; mititel. ♦ (Despre ape, gropi, prăpăstii etc.) Puțin adânc sau (relativ) îngust. ♦ Subțire. ♦ Îngust. Pălărie cu boruri mici. 2. Puțin numeros; redus, limitat. 3. (Despre sunet, glas etc.) Puțin intens; slab, încet, stins2, scăzut. 4. (Despre zi, noapte etc.) Care durează puțin; scurt. 5. De vârstă fragedă; nevârstnic; tânăr. ◊ (Substantivat) Cei mici = copiii. ◊ Loc. adv. De mic = din copilărie. ◊ Expr. Cu mic, cu mare sau mic și mare = toată lumea. ♦ (Precedat de „cel” sau „cel mai”) Mezin. 6. Fără (prea) mare valoare; neînsemnat, neimportant. 7. Fig. (Despre oameni) Lipsit de noblețe sufletească, de caracter; meschin, josnic. ◊ Expr. Mic la minte = redus, mărginit. 8. Care se află pe o treaptă inferioară într-o ierarhie. ◊ Socru mic = tatăl miresei; (la pl.) părinții miresei. Soacră mică = mama miresei. – Probabil lat. *miccus. adjectivmic

Belt (Marele și Micul) n. strâmtori în insulele daneze, cari unesc Cattegatul cu Marea Baltică. adjectivbelt

a avea ceva la degetul mic expr. 1. a cunoaște (ceva) în amănunt 2. v. a avea (pe cineva) în buzunar. adjectivaavea

ciocu’ mic și jocul de glezne expr. (mil.) executați ordinul fără comentarii! adjectivciocu

ciocu’ mic și pasul mare expr. (adol.) taci și pleacă! adjectivciocu

ciocu’ mic expr. (vulg.) taci!, liniște!, gura! adjectivciocu

Gâsca (mare, mică) f. insule în dreptul jud. Ialomița. adjectivgâsca

Sciția f. țara Sciților: Sciția Mică, numele antic al Dobrogei (Scitic). adjectivsciția

Vlahia (mare, mică) f. V. Valahia. adjectivvlahia

a prinde (pe cineva) cu mâța în sac / cu ocaua mică / cu rața-n gură expr. a surprinde (pe cineva) în flagrant delict; a(-i) dovedi (cuiva) vinovăția / necinstea etc. adjectivaprinde

una mică expr. 1. țap de bere (în contrast cu halba). 2. cinzeacă de băutură spirtoasă. 3. ceașcă mică de cafea. 4. (er.) contact sexual rapid. 5. (deț.) pâră sau informație de mică importanță. adjectivunamică

mic-gros s. n. adjectivmicgros

Tataria f. 1. toată partea Aziei ce coprinde Mongolia, Mangiuria, Turkestanul, Afganistanul și Belucistanul; 2. (Mică), regiune a Rusiei ce coprinde guberniile Kerson, Taurida și Iecaterinoslav,. adjectivtataria

Oltenia f. partea României de-a dreapta Oltului, între Dunăre și Carpați, numită și România Mică: ea coprinde azi cinci județe și formă odinioară un banat cu cap. Craiova. Oltenia fu ocupată de Austriaci între anii 1718-1739. adjectivoltenia

cígă mícă s. f. – Varietate de ciuperci. Mag. csigabiga „melc,” prin falsă asociere cu mic (Cihac, II, 490; DAR). adjectivcigămică

Cárul-Míc (constelație) s. propriu n. adjectivcarulmic

*tamarísc m. (lat. tamariscus și támarix, -icis). Un copăcel ale căruĭ ramurĭ verzĭ pot înlocui hemeĭu la facerea beriĭ și care dă și o coloare [!] neagră (myricaria [saŭ támarix] germanica). – Pop. cătină mică. adjectivtamarisc

Azia Mică f. mare regiune, formând o peninsulă la extremitatea occidentală a Aziei și dependentă de Turcia. adjectivaziamică

Novgorod n. numele a 2 orașe rușești: Novgorod cel Mare (Velikii): 28.000 loc. și Novgorod cel mic (Nijni): 15.000 loc. Monumente interesante. Bâlciu anual (blănuri, piei, ceaiu), vizitat de vr’o 300.000 de oameni veniți din toate părțile Rusiei. adjectivnovgorod

!pelín-míc (plantă) s. m. adjectivpelin-mic

!Úrsa-Mícă (constelație) s. propriu f., g.-d. Úrsei-Míci adjectivursa-mică

a face ciocu’ mic expr. (mil.) a tăcea din gură (în fața superiorilor). adjectivafaceciocu

a se face mic expr. (pop.) a-i fi frică, a fi timorat. adjectivasefacemic

treabă mică expr. (eufem.) actul de a urina și rezultatul acestuia. adjectivtreabămică

!ploiér-míc (pasăre) s. m., pl. ploiéri-míci adjectivploier-mic

mic la suflet expr. meschin, josnic. adjectivmiclasuflet

România Mică f. alt nume dat Olteniei (numire ce datează dela ocuparea ei de către Austriaci). adjectivromâniamică

Valahia-Mică f. numele Etoliei și Acarnaniei la scriitorii bizantini. adjectivvalahiamică

Cấinele-Míc (constelație) s. propriu m. adjectivcâinele-mic

mic-burghéz adj. m., s. m., pl. mic-burghézi; adj. f., s. f. mic-burghéză, pl. mic-burghéze adjectivmic-burghez

a băga pe ăla micu’ la serviciu expr. (adol. glum.- d. bărbați) a avea contact sexual cu o femeie. adjectivabăgapeălamicu

a face lampa mică expr. a fugi, a se ascunde, a-și pierde urma. adjectivafacelampamică

a face treabă mică expr. (eufem.) a urina, a face pipi. adjectivafacetreabămică

!mícă1 (într-o/pe ~ de ceas) (pop.) loc. adv. substantiv femininmică

MÍCĂ s.f. Grup de minerale de siliciu și aluminiu cristalizate, care se desfac în foițe de obicei elastice. [Pron. -cii. / < fr. mica, cf. lat. micabucățică]. substantiv femininmică

mícă (-ci), s. f. – Fragment, fărîmă, parcelă, parte. Lat. mῑca (Pușcariu 1068; Candrea-Dens., 1093; Tiktin; REW 5559), cf. it. mica, fr. mie, sp. miga. Der. din sl. migŭ „clipă, moment” (bg., pol. mig, sb., rus. miga), propusă de Graur, BL, VI, 156 și de Scriban, se bazează pe expresii ca o mică de ceas, în care mică dobîndește sensul special de „parte dintr-o oră” și pare posibilă doar ca încrucișare semantică. E dubletul lui mică, s. f. (mineral în foițe), din fr. (lat.) mica. Probabil același cuvînt este cel care s-a păstrat în expresia mici fărîme (var. mii fărîme, mii și fărîme), cu sensul de „bucățele”, în care mici „bucăți” s-a confundat cu mici „de mărime redusă”. – Cf. dumica, nimic. substantiv femininmică

mícă2 (mineral) s. f., g.-d. art. mícii substantiv femininmică

mica f. piatră compusă din foițe subțiri elastice, flexibile și cu lustru metalic. substantiv femininmica

1) mícă f. fără pl. (vsl. migŭ, bg. sîrb. rus. mig, clipă, clipire, infl. de rom. mic. V. mijesc). Est. Moment, clipă: într´o mică de ceas (Vechĭ). Pe mică, pe ceas, la fiecare moment. – Și nică. substantiv femininmică

2) *mícă f., pl. inuz. ĭ și e (lat. mica, fărmătură. V. nimic). Min. Silicat aluminos cu luciŭ metalic, o peatră [!] care se desface în foĭ transparente care pot fi întrebuințate și ca geamurĭ. (V. moscovită). substantiv femininmică

mică f. Mold. minută, în locuțiunea pe mică pe ceas, la fiecare moment: poroncile curg pe mică pe ceas AL. [Vechiu-rom. mică de ceas, minută, adică o mică parte dintr’un ceas]. substantiv femininmică

MÍCĂ1 s. f. Familie de minerale cristalizate, cu luciu sticlos, sidefos, care se desfac ușor în foițe subțiri (elastice și transparente), folosite în industria electrotehnică, a unor materiale de construcție, la fabricarea unor sorturi de hârtie și vopsele etc. – Din fr. mica. substantiv femininmică

MÍCĂ2 s. f. (Pop.; în loc. adv.) Într-o (sau pe) mică de ceas = a) într-o clipă, foarte repede, imediat; b) foarte des, mereu. – Probabil lat. mica „fărâmă”. substantiv femininmică

mica f. piatră compusă din foițe subțiri elastice, flexibile și cu lustru metalic. temporarmica

mî́că, V. moacă 2. temporarmîcă

2) moácă f., pl. e (d. moacă 1. Cp. cu măcăŭ și țoapă 2). Munt. Mold. Bîtă. Lovitură de bîtă. – Și mîcă (Suc.). V. ghĭoagă și țoapă. temporarmoacă

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiMica

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z