www.ReduPedia.ro
Definitie Mica - ce inseamna Mica - Dex Online

Mica definitie

mic (mícă), adj.1. (Înv.) Puțin, redus: Bogdan Vodă domni mică vreme (Dosoftei). – 2. De mărime redusă. – 3. De ani puțini. – 4. (Arg.) Monedă de 20 de lei. – 5. (Fam., București) Specialitate de carne la grătar. – Mr. ńic, mic, megl., istr. mic. Probabil origine expresivă, dar anterior rom. Trebuie să se pornească de la un lat. *miccus, cf. pic și lat. mica, gr. doric μιϰός, it. miccino, sicil. nicu, calabr. miccu. Pentru a explica lat. *miccus, se pleacă de obicei, fie de la gr. μιϰ(ρ)ός (Cipariu, Elemente, 128; Densusianu, Hlr., 201; Koerting 6147; Pușcariu 1067; Candrea-Dens., 1092; REW 5559; Pascu, I, 133; Rohlfs, EWUG, 1382; Rosetti, II, 68), fie de la lat. mῑca (Diez, I, 126; Koerting 5279; Gougenheim, Rom., LXIX, 97-101). Mai sigur pare să fie că toate aceste cuvinte duc către aceeași sursă expresivă. Cf. mică, nițel. Der. micșor, adj.; micșora, vb. (a reduce, a face mai mic); micșorime, s. f. (micime); micușor, adj. (mititel); micuțel (var. mitutel), adj. (Banat, Trans., mic); mititel, adj. (mic; s. m., specialitate de carne la grătar), formă asimilată din var. anterioară (după Dacor, I, 326, de la un dim. *micicel; după Candrea, de la *michitel); mititică, s. f. (fetiță, copiliță; Arg., închisoare); miciculat, adj. (Banat, micșorat, redus), cu finala expresivă; micime, s. f. (meschinărie, fleac); Michiduță, s. m. (nume popular pentru diavol). – De la micuț provine ngr. μιϰούτσο (Danguitsis 154). adjectiv mic

mic1 adj. m., f. mícă; pl. m. și f. mici adjectiv mic

mic, -ă adj., pl. m. și f. ĭ (rudă cu vgr. mikrós, doric, mikkós, mic). De dimensiunĭ reduse: cînele [!] e maĭ mic de cît [!] calu, un oraș mic. Scund: om mic. Tînăr: frate maĭ mic. Copil: cînd eram mic. Fig. Neînsemnat: sumă mică. Meschin, ordinar: avaru are un suflet mic. De mic (ca rut. z malu), de copil, din copilărie: acest om cînta bine de mic. În mic, pe o scară redusă, în dimensiunĭ reduse: hărțile arată țările în mic. A te face mic de frică, a te ghemui, a te tupila de frică. adjectiv mic

mic2 (fam.) s. m., pl. mici adjectiv mic

mic a. 1. care are puțină întindere sau volum: Pământul e prea mic comparat cu Soarele; 2. de o talie mai prejos de cea mijlocie: om mic; 3. care e mic, în vârsta fragedă: copil mic; 4. fig. puțin important, puțin considerabil: oraș mic, avere mică. [Lat. *MICCUS = gr. dial. MIKOS (in loc de MIKRÓS)]. adjectiv mic

MIC, -Ă, mici, adj. 1. Care este sub dimensiunile obișnuite; de proporții reduse. ◊ Literă mică = minusculă. Degetul (cel) mic = cel mai subțire și mai scurt dintre degete, așezat lângă inelar. ◊ Loc. adv. În mic = pe scară redusă, fără amploare. ◊ Expr. A avea (pe cineva) la degetul (cel) mic = a) a dispune de cineva cum vrei; b) a fi cu mult superior altuia. ♦ Care ocupă o suprafață redusă. ♦ Cu capacitate redusă, puțin încăpător; strâmt. ♦ Scurt; mărunt, scund. ♦ (Substantivat, m.) Fel de mâncare din carne (de vacă) tocată, de forma unor cârnăciori, condimentați și fripți direct pe grătar; mititel. ♦ (Despre ape, gropi, prăpăstii etc.) Puțin adânc sau (relativ) îngust. ♦ Subțire. ♦ Îngust. Pălărie cu boruri mici. 2. Puțin numeros; redus, limitat. 3. (Despre sunet, glas etc.) Puțin intens; slab, încet, stins2, scăzut. 4. (Despre zi, noapte etc.) Care durează puțin; scurt. 5. De vârstă fragedă; nevârstnic; tânăr. ◊ (Substantivat) Cei mici = copiii. ◊ Loc. adv. De mic = din copilărie. ◊ Expr. Cu mic, cu mare sau mic și mare = toată lumea. ♦ (Precedat de „cel” sau „cel mai”) Mezin. 6. Fără (prea) mare valoare; neînsemnat, neimportant. 7. Fig. (Despre oameni) Lipsit de noblețe sufletească, de caracter; meschin, josnic. ◊ Expr. Mic la minte = redus, mărginit. 8. Care se află pe o treaptă inferioară într-o ierarhie. ◊ Socru mic = tatăl miresei; (la pl.) părinții miresei. Soacră mică = mama miresei. – Probabil lat. *miccus. adjectiv mic

Belt (Marele și Micul) n. strâmtori în insulele daneze, cari unesc Cattegatul cu Marea Baltică. adjectiv belt

a avea ceva la degetul mic expr. 1. a cunoaște (ceva) în amănunt 2. v. a avea (pe cineva) în buzunar. adjectiv aavea

ciocu’ mic și jocul de glezne expr. (mil.) executați ordinul fără comentarii! adjectiv ciocu

ciocu’ mic și pasul mare expr. (adol.) taci și pleacă! adjectiv ciocu

ciocu’ mic expr. (vulg.) taci!, liniște!, gura! adjectiv ciocu

Gâsca (mare, mică) f. insule în dreptul jud. Ialomița. adjectiv gâsca

Sciția f. țara Sciților: Sciția Mică, numele antic al Dobrogei (Scitic). adjectiv sciția

Vlahia (mare, mică) f. V. Valahia. adjectiv vlahia

a prinde (pe cineva) cu mâța în sac / cu ocaua mică / cu rața-n gură expr. a surprinde (pe cineva) în flagrant delict; a(-i) dovedi (cuiva) vinovăția / necinstea etc. adjectiv aprinde

mic-gros s. n. adjectiv micgros

una mică expr. 1. țap de bere (în contrast cu halba). 2. cinzeacă de băutură spirtoasă. 3. ceașcă mică de cafea. 4. (er.) contact sexual rapid. 5. (deț.) pâră sau informație de mică importanță. adjectiv unamică

Tataria f. 1. toată partea Aziei ce coprinde Mongolia, Mangiuria, Turkestanul, Afganistanul și Belucistanul; 2. (Mică), regiune a Rusiei ce coprinde guberniile Kerson, Taurida și Iecaterinoslav,. adjectiv tataria

Oltenia f. partea României de-a dreapta Oltului, între Dunăre și Carpați, numită și România Mică: ea coprinde azi cinci județe și formă odinioară un banat cu cap. Craiova. Oltenia fu ocupată de Austriaci între anii 1718-1739. adjectiv oltenia

cígă mícă s. f. – Varietate de ciuperci. Mag. csigabiga „melc,” prin falsă asociere cu mic (Cihac, II, 490; DAR). adjectiv cigămică

Cárul-Míc (constelație) s. propriu n. adjectiv carulmic

*tamarísc m. (lat. tamariscus și támarix, -icis). Un copăcel ale căruĭ ramurĭ verzĭ pot înlocui hemeĭu la facerea beriĭ și care dă și o coloare [!] neagră (myricaria [saŭ támarix] germanica). – Pop. cătină mică. adjectiv tamarisc

Azia Mică f. mare regiune, formând o peninsulă la extremitatea occidentală a Aziei și dependentă de Turcia. adjectiv aziamică

Novgorod n. numele a 2 orașe rușești: Novgorod cel Mare (Velikii): 28.000 loc. și Novgorod cel mic (Nijni): 15.000 loc. Monumente interesante. Bâlciu anual (blănuri, piei, ceaiu), vizitat de vr’o 300.000 de oameni veniți din toate părțile Rusiei. adjectiv novgorod

!Úrsa-Mícă (constelație) s. propriu f., g.-d. Úrsei-Míci adjectiv ursa-mică

!pelín-míc (plantă) s. m. adjectiv pelin-mic

a face ciocu’ mic expr. (mil.) a tăcea din gură (în fața superiorilor). adjectiv afaceciocu

a se face mic expr. (pop.) a-i fi frică, a fi timorat. adjectiv asefacemic

treabă mică expr. (eufem.) actul de a urina și rezultatul acestuia. adjectiv treabămică

!ploiér-míc (pasăre) s. m., pl. ploiéri-míci adjectiv ploier-mic

mic la suflet expr. meschin, josnic. adjectiv miclasuflet

Cấinele-Míc (constelație) s. propriu m. adjectiv câinele-mic

România Mică f. alt nume dat Olteniei (numire ce datează dela ocuparea ei de către Austriaci). adjectiv româniamică

mic-burghéz adj. m., s. m., pl. mic-burghézi; adj. f., s. f. mic-burghéză, pl. mic-burghéze adjectiv mic-burghez

Valahia-Mică f. numele Etoliei și Acarnaniei la scriitorii bizantini. adjectiv valahiamică

a băga pe ăla micu’ la serviciu expr. (adol. glum.- d. bărbați) a avea contact sexual cu o femeie. adjectiv abăgapeălamicu

a face lampa mică expr. a fugi, a se ascunde, a-și pierde urma. adjectiv afacelampamică

a face treabă mică expr. (eufem.) a urina, a face pipi. adjectiv afacetreabămică

!mícă1 (într-o/pe ~ de ceas) (pop.) loc. adv. substantiv feminin mică

mícă2 (mineral) s. f., g.-d. art. mícii substantiv feminin mică

MÍCĂ s.f. Grup de minerale de siliciu și aluminiu cristalizate, care se desfac în foițe de obicei elastice. [Pron. -cii. / < fr. mica, cf. lat. micabucățică]. substantiv feminin mică

mícă (-ci), s. f. – Fragment, fărîmă, parcelă, parte. Lat. mῑca (Pușcariu 1068; Candrea-Dens., 1093; Tiktin; REW 5559), cf. it. mica, fr. mie, sp. miga. Der. din sl. migŭ „clipă, moment” (bg., pol. mig, sb., rus. miga), propusă de Graur, BL, VI, 156 și de Scriban, se bazează pe expresii ca o mică de ceas, în care mică dobîndește sensul special de „parte dintr-o oră” și pare posibilă doar ca încrucișare semantică. E dubletul lui mică, s. f. (mineral în foițe), din fr. (lat.) mica. Probabil același cuvînt este cel care s-a păstrat în expresia mici fărîme (var. mii fărîme, mii și fărîme), cu sensul de „bucățele”, în care mici „bucăți” s-a confundat cu mici „de mărime redusă”. – Cf. dumica, nimic. substantiv feminin mică

mica f. piatră compusă din foițe subțiri elastice, flexibile și cu lustru metalic. substantiv feminin mica

1) mícă f. fără pl. (vsl. migŭ, bg. sîrb. rus. mig, clipă, clipire, infl. de rom. mic. V. mijesc). Est. Moment, clipă: într´o mică de ceas (Vechĭ). Pe mică, pe ceas, la fiecare moment. – Și nică. substantiv feminin mică

2) *mícă f., pl. inuz. ĭ și e (lat. mica, fărmătură. V. nimic). Min. Silicat aluminos cu luciŭ metalic, o peatră [!] care se desface în foĭ transparente care pot fi întrebuințate și ca geamurĭ. (V. moscovită). substantiv feminin mică

mică f. Mold. minută, în locuțiunea pe mică pe ceas, la fiecare moment: poroncile curg pe mică pe ceas AL. [Vechiu-rom. mică de ceas, minută, adică o mică parte dintr’un ceas]. substantiv feminin mică

MÍCĂ1 s. f. Familie de minerale cristalizate, cu luciu sticlos, sidefos, care se desfac ușor în foițe subțiri (elastice și transparente), folosite în industria electrotehnică, a unor materiale de construcție, la fabricarea unor sorturi de hârtie și vopsele etc. – Din fr. mica. substantiv feminin mică

MÍCĂ2 s. f. (Pop.; în loc. adv.) Într-o (sau pe) mică de ceas = a) într-o clipă, foarte repede, imediat; b) foarte des, mereu. – Probabil lat. mica „fărâmă”. substantiv feminin mică

mica f. piatră compusă din foițe subțiri elastice, flexibile și cu lustru metalic. temporar mica

mî́că, V. moacă 2. temporar mîcă

2) moácă f., pl. e (d. moacă 1. Cp. cu măcăŭ și țoapă 2). Munt. Mold. Bîtă. Lovitură de bîtă. – Și mîcă (Suc.). V. ghĭoagă și țoapă. temporar moacă

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului Mica

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z