Merișor definitie

merișór m. (d. măr). Cimșir, o plantă lemnoasă perpetuŭ verde (luxus sempérvirens). Coacăz, cocăzar, un copăcel perpetuŭ verde care crește pin [!] stîncĭ și produce niște boabe roșiĭ comestibile numite „merișoare” (vaccinium vitis idaea). Un fel de măr care face mere micĭ cît vișinele și cu coadă foarte lungă (pirus baccata). Pervincă. Scoruș sălbatic (Buc.). Perișor (pirola secunda). Alte plante cu acelașĭ nume. S. n., pl. oare. Fruct de merișor. substantiv masculinmerișor

merișor m. 1. plantă cultivată adesea prin grădini, parcuri și cimitire (Vinca): din merișor se fac coroane pentru școlarii premiați; 2. (turcesc) cimșir; 3. arbust cu fructe roșii ca mărgeanul sau galbene, numite merișoare de mărimea cireșelor, din căre se face dulceață (Pirus baccata). [V. măr]. substantiv masculinmerișor

MERIȘÓR¹, merișori, s. m. 1. Diminutiv al lui măr¹. 2. Numele a doi arbori din familia rozaceelor, cu flori melifere: a) arbore originar din Siberia, cu frunze aproape rotunde, cu flori albe sau roz, cultivat pentru fructele sale din care se prepară dulceață (Pirus baccata); b) (reg.) scoruș. 3. Mic arbust de munte din familia ericacee, cu frunze în permanență verzi, cu flori melifere de culoare albă sau roșiatică și cu fructe comestibile; smirdar (Vaccinium vitis idaea). 4. Cimișir. – Măr¹ + suf. -ișor. substantiv masculinmerișor

pervíncă f., pl. e și ĭ (lat. pervinca, fr. pervenche). O plantă de grădină cu tulpina întinsă pe pămînt (vinca herbácea) saŭ tîrîtoare (vinca minor), cu florĭ albastre, roșiĭ și rar albe. – Se maĭ numește și brebănoc, cununiță, foĭofiŭ, foĭofoĭ, fonfiŭ, fonchiŭ, foaĭe´n fir, merișor, saschiŭ ș. a. substantiv masculinpervincă