Meandru definitie

MEÁNDRU s.n. 1. Cotitură întortocheată a cursului unei ape (mai ales) în regiunile de șes. ♦ Sinuozitate; (p. ext.; la pl.) drumuri, străzi întortocheate. 2. Motiv ornamental compus dintr-o îmbinare de linii curbe sau frânte. [Pron. me-an-. / < fr. méandre, cf. Meandru – fluviu sinuos în Asia Mică]. substantiv neutrumeandru

Meandru = Maeander. substantiv neutrumeandru

meándru (me-an-) s. n., art. meándrul; pl. meándre substantiv neutrumeandru

meandru n. V. Meandru. substantiv neutrumeandru

Meandru n. 1. rîu în Azia-Mică ce se varsă în Arhipelag, celebru prin sinuozitățile sale; 2. fig. sinuozitate, înconjur. substantiv neutrumeandru

MEÁNDRU, meandre, s. n. 1. Sinuozitate a cursului unei ape curgătoare, mai ales în regiunile de șes. ♦ P. anal. Sinuozitate, cotitură (a unui drum). 2. Motiv ornamental (sculptat sau pictat) format din linii frânte sau curbe, sugerând stilizarea unor valuri de apă. [Pr.: me-an-] – Din fr. méandre. substantiv neutrumeandru