Matca definitie

mî́tcă f., pl. ĭ (sîrb. matka, prăjină. V. motcă). Vest. Bățu (bătătoarea) putineĭuluĭ, fercheteŭ (BSG. 1933, 156). substantiv femininmîtcă

mấtcă (reg.) s. f., g.-d. art. mấtcii; pl. mâtci substantiv femininmâtcă

mătcă f. 1. bățul cu care se bate putineiul de unt; 2. tânjeala joagărului. [Origină necunoscută]. substantiv femininmătcă

MẤTCĂ, mâtci, s. f. (Reg.) Băț cu care se bate laptele pentru a alege untul; bătător, brighidău. – Et. nec. substantiv femininmâtcă

matcă f. 1. împărăteasa albinelor: matca e mai mare dccât albina și n’are ac; 2. stup bătrân ce servă la propagarea altora; 3. partea năvodului unde se strâng peștii; 4. albia unei ape și partea cea mai adâncă a cursului ei: râul a ieșit din matcă; 5. fig. izvor, început; 6. matrice; 7. partea ce rămâne din foile tăiate ale unui registru. [Rus. MATKA, mămiță, matrice, regina albinelor]. substantiv femininmatcă

mátcă (mắtci), s. f. – 1. Matrice, uter. – 2. Albia unui rîu. – 3. Regina albinelor. – 4. Stupul-mamă. – 5. Cotorul, partea care se păstrează la un chitanțier. – 6. Năvod, fundul plasei de pescuit. – Megl. matcă „regina albinelor”. Sl. (bg., ceh., rus.) matka, din sl. mati „mamă” (Miklosich, Slaw. Elem., 29; Cihac, II, 182; Berneker, II, 26; Conev 40). Cf. matiță. – Der. mătcuță, s. f. (Banat, prietenă intimă, soră spirituală), din slov. matka, prin intemediul mag. matka „iubită”; mătcălău, s. n. (Banat, sărbătoare folclorică în marțea de după Paști), din mag. mátkáló „căsătorie” (Drăganu, RF, II, 75); mătcuța, vb. refl. (Banat, a se înfrăți). substantiv femininmatcă

mátcă s. f., g.-d. art. mắtcii; pl. mătci substantiv femininmatcă

mátcă f., pl. e și mătcĭ (bg. mátka, regină de albine, albie de rîŭ, matrice, dim. d. vsl. mati, mamă; rut. rus. mátka. V. maĭcă, matiță, mătăcĭune, bezmetic). Regina albinelor. Stup din care aŭ roit alțĭ stupĭ. Matiță, fundu năvoduluĭ. Matrice. Albia (patu) unuĭ rîŭ, firu apeĭ (talvegu): rîu a ĭeșit din matcă. La un registru, acea parte care rămîne și care e identică cu chitanța eliberată și ruptă tot din el: registru cu matcă (saŭ cu cotor). Fig. A reveni la matcă, a te înturna acolo de unde te-aĭ depărtat (de ex., într´un partid). V. teapă. substantiv femininmatcă

MÁTCĂ, mătci, s. f. I. 1. Albie (minoră) a unei ape curgătoare; pat¹, făgaș, vad, albie. ◊ Expr. A reveni la (sau a reintra în) matcă = a reveni la starea obișnuită a lucrurilor, a-și relua cursul normal. A readuce (pe cineva) la matcă = a readuce (pe cineva) pe calea cea bună. ♦ (Rar) Izvor al unei ape curgătoare. 2. Fig. Origine, obârșie, început, izvor; spec. loc de naștere; familie, neam din care se trage cineva. 3. Parte a năvodului în care se strâng peștii când năvodul este tras din apă; matiță. II. 1. Albină femelă mai mare decât albinele lucrătoare, care depune ouă; regină, mamă. ◊ Expr. Ca un roi fără de matcă = dezorientat, zăpăcit, bezmetic. 2. (Reg.) Stup de cel puțin un an, care a roit o dată sau de mai multe ori; roi². III. Parte din foile unui chitanțier, bonier, dosar etc. care rămâne după ce s-au rupt părțile (sau foile) detașabile; cotor. – Din bg., sb. matka. substantiv femininmatcă

cuvấnt-mátcă s. n., pl. cuvínte-mátcă substantiv feminincuvânt-matcă

lăptișor de matcă expr. (er.) spermă. substantiv femininlăptișordematcă

lăptișór de mátcă s. n. + prep. + s. f. substantiv femininlăptișordematcă