marín adj. m., pl. maríni; f. marínă, pl. maríne adjectivmarin
marin a. 1. de mare: plantă marină; 2. ce servă la navigațiune: hartă marină. adjectivmarin
MARÍN, -Ă adj. De (din) mare; care trăiește în mare. ◊ Pictură marină (și s.f.) = pictură a unei priveliști de la mare. [< fr. marin, it. marino, lat. marinus]. adjectivmarin
marín (marínă), adj. – De mare. Fr. marin. – Der. marină, s. f., din fr. marine; marinar, s. m. (soldat la marină; Arg., avort, făt avortat), din it. marinaro, cf. ngr. μαρινάρης; marinăresc, adj. (de marină, de marinar); marinărește, adv. (ca marinarii); marina, vb. (a conserva carne sau pește), din fr. marinade; submarin, s. n., după fr. sous-marin. adjectivmarin
*marín, -ă adj. (lat. marinus). De mare, din mare: peștĭ marinĭ, plante marine. Care servește la navigațiunea maritimă: corabie, hartă marină; ceasornic marin. S. f., pl. e. Serviciu de marinar: marina e grea. Materialu și oameniĭ care compun puterea navală a uneĭ țărĭ saŭ companiĭ, flotă: marina militară, marina comercială. Tabloŭ care reprezentă [!] marea (corăbiĭ, talazurĭ ș. a.). Infanteria de marină, în Francia, infanteria care azĭ se numește infanterie colonială. V. navigațiune. adjectivmarin
MARÍN, -Ă, marini, -e, adj. Care ține de mare2, care trăiește sau crește în mare2, care este produs de acțiunea unei mări2; caracteristic mării2, de mare2. ♦ (Și substantivat, f.) (Pictură) care înfățișează un peisaj de mare2. ♦ Privitor la navigația pe mare2; maritim. Hărți marine. – Din fr. marin. adjectivmarin
TRÓMBA MARÍNA s. f. vechi instrument cu coarde și arcuș, cu o cutie de rezonanță alungită care se subția spre capăt. (< it. tromba marina) adjectivtrombamarina
*marín, -ă adj. (lat. marinus). De mare, din mare: peștĭ marinĭ, plante marine. Care servește la navigațiunea maritimă: corabie, hartă marină; ceasornic marin. S. f., pl. e. Serviciu de marinar: marina e grea. Materialu și oameniĭ care compun puterea navală a uneĭ țărĭ saŭ companiĭ, flotă: marina militară, marina comercială. Tabloŭ care reprezentă [!] marea (corăbiĭ, talazurĭ ș. a.). Infanteria de marină, în Francia, infanteria care azĭ se numește infanterie colonială. V. navigațiune. substantiv femininmarin
marínă1 (flotă, navigație) s. f., g.-d. art. marínei substantiv femininmarină
marínă2 (pictură) s. f., g.-d. art. marínei; pl. maríne substantiv femininmarină
MARÍNĂ s.f. 1. Flotă navală a unui stat și personalul aferent. 2. Știința și tehnica navigației pe mări. [< fr. marine, it. marina]. substantiv femininmarină
Marina (Sfânta) f. sărbătoare băbească ce cade în mijlocul Circovilor de vară (17 Iulie), zi rea pentru boale: la Marina țăranii împart pelin și puici. V. Circovii. substantiv femininmarina
marină f. 1. arta navigațiunii pe mare; 2. serviciul marinarilor: ofițer de marină; 3. puterea navală a unei națiuni (constând din cuirasate, torpiloare, încrucișetoare, canoniere, etc.): marina militară a Angliei e cea mai puternică din lume; 4. tablou reprezentând vr’o vedere pe mare. substantiv femininmarină
MARÍNĂ s. f. Totalitatea mijloacelor de navigație (pe mări, fluvii, râuri, lacuri) și a unităților navale ale unui stat, împreună cu întreg personalul aferent. ♦ Știința și tehnica navigației. – Din fr. marine, it. marina. substantiv femininmarină
San-Marina f. oraș în Macedonia: 15.000 loc. (dintre cari 3000 Armâni). temporarsanmarina
MARINÁ vb. I. În gastronomie, a introduce un aliment într-o marinadă pentru a se frăgezi și a se impregna de aromă înainte de a fi gătit sau pentru a fi conservat. – V. marinadă. verb tranzitivmarina
MARINÁ vb. I. tr. A conserva, a prepara (pește, carne) în sos făcut din untdelemn, bulion, oțet și diferite condimente. [Cf. fr. mariner, it. marinare]. verb tranzitivmarina
mariná (a ~) vb., ind. prez. 3 marineáză verb tranzitivmarina
Marina (Sfânta) f. sărbătoare băbească ce cade în mijlocul Circovilor de vară (17 Iulie), zi rea pentru boale: la Marina țăranii împart pelin și puici. V. Circovii. verb tranzitivmarina
MARINÁ, marinez, vb. I. Tranz. A prepara pește, carne etc. cu un sos făcut din untdelemn, bulion, lămâie sau oțet și diverse condimente (pentru consum imediat sau pentru conservare). – Din fr. mariner, germ. marinieren. verb tranzitivmarina
*marinéz v. tr. (fr. mariner, d. marin, marin; it. marinare). Pun în sos cu oțet, vorbind de peștele prăjit: pește marinat. V. murez. verb tranzitivmarinez
Marina | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)marina | marinare | marinat | marinând | singular | plural | ||
marinând | marinați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | marinez | (să)marinez | marinam | marinai | marinasem | |
a II-a (tu) | marinezi | (să)marinezi | marinai | marinași | marinaseși | ||
a III-a (el, ea) | marinează | (să)marinai | marina | marină | marinase | ||
plural | I (noi) | marinăm | (să)marinăm | marinam | marinarăm | marinaserăm | |
a II-a (voi) | marinați | (să)marinați | marinați | marinarăți | marinaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | marinează | (să)marineze | marinau | marinară | marinaseră |