Manta definitie

MANTÁ s.f. 1. Haină lungă care se poartă peste celelalte haine pentru a apăra de frig, de ploaie etc. ♦ Mantă. 2. Îmbrăcăminte de tablă, de material plastic etc. care protejează un sistem tehnic. 3. Membrană care secretă cochilia la moluște; palium (3). [< fr. manteau]. substantiv femininmanta

mantá f., pl. ale, fals ăĭ (rut. mantá, pol. manta, mantelă femeĭască, mantel, manta; rus. sîrb. mántija, vsl. manŭtija, germ. mantel, ngr. manti, manta; it. manto, mantello, mantiglia, pv. manta, mantell, fr. mante, manteau, mantille, sp. pg. manto, manta, sp. mantilla, pg. mantilha, d. mlat. mantum, mantellus, cl. mantélum, șervet, văl, mantéle, prosop [de orig. gal. orĭ sp.], de unde vine și ngr. mantili, basma). O haĭnă care se poartă pe deasupra tuturor celor-lalte cînd e frig saŭ ploŭă. (O poartă de ordinar soldațiĭ și ofițeriĭ și țăraniĭ maĭ bogațĭ, ĭar civiliĭ poartă palton, și țăraniĭ ceĭ-lalțĭ suman. Ĭa [!] are înapoĭ la șale o gaĭcă, care o ține strînsă și încrețită). A-țĭ găsi mantaŭa, a-țĭ căpăta beleaŭa (după întîmplarea unuĭa care găsise o manta, și altu pretindea să-ĭ dea și luĭ o bucată din ĭa). Manta de vreme rea, persoană care sufere în locu tăŭ cînd e nevoĭe. V. chepeneag. substantiv femininmanta

MÁNTĂ s.f. Pelerină lungă și largă care se purta peste celelalte haine; mantie. [< fr. mante]. substantiv femininmantă

mantá (mantále), s. f. – Mantie, mai ales pentru militari. Fr. manteau, printr-un intermediar puțin sigur, poate oriental, cf. ngr. μαντί (direct, precum carreau › cara, după Tiktin, e îndoielnic, deoarece cunoaștem și mai puțin drumul parcurs de car(e)a; din pol. manta „mantilă” după Cihac, II, 168 e dificil semantic și fonetic; rut. mantá, adus de Scriban, ar putea proveni din rom.). E dubletul lui mantă, s. f. (mantou), din fr. mante, al lui mantel, s. n. (mantie de damă), din it. mantello, înv.; al lui mantou, s. n. (palton de damă), direct din fr. manteau; al lui mantilă, s. f. (înv., mantou; șal), din sp., prin intermediul fr. mantille; și al lui mantie, s. f. (mantou), din sl. manŭtija, sb., rus. mantija (Cihac, II, 186: Vasmer, Gr., 95; Conev 108). Toate aceste cuvinte duc la lat. med. mantum, ngr. μαντίον, cf. REW 5326. Mantană, s. f. (fustă, jupon), cuvînt folosit de Ollănescu-Ascanio și ignorat de toate dicționarele, pare să aparțină aceleiași familii. substantiv femininmanta

mantá s. f., pl. mantale (mantăi) substantiv femininmanta

mantà (mantă) f. 1. haină largă și lungă ce se pune deasupra celorlalte; a pune cuiva mantaua, a-l păcăli; 2. (poetic) acoperemânt: a nopții neagră mantă peste dealuri se lățește BOL.; 3. fig. pricină de ceartă, belea: vă veți găsi mantaua cu mine CR. [Pol. MANTA; V. mantie]. substantiv femininmantà

MANTÁ, mantale, s. f. 1. Haină lungă, groasă sau impermeabilă care apără de frig, de ploaie etc.; spec. palton de uniformă militară. ◊ Expr. Manta de vreme rea = om pe care nu-l bagi în seamă decât atunci când ai nevoie de el. A-și întoarce mantaua după vânt = a-și schimba atitudinea după împrejurări. A-și găsi mantaua (cu cineva) = a o păți (cu cineva), a avea necazuri (cu cineva). ♦ (Înv.) Mantie. 2. Înveliș care servește pentru a proteja o piesă sau un sistem tehnic. 3. (La gasteropode) Răsfrângere a tegumentului care căptușește cochilia; palium. – Cf. pol., ucr. manta. substantiv femininmanta

mantă, mante s. f. marginea interioară a mesei de biliard. substantiv femininmantă

mántă (înv.) s. f., g.-d. art. mántei; pl. mánte substantiv femininmantă

mántă f., pl. e (fr. mante) și (ob.) mántie f. (vsl. manŭtiĭa, rus. mántiĭa. V. manta, manișcă). Haĭnă de mare ceremonie purtată peste toate cele-lalte de suveranĭ și de prelațĭ. (Tot cu mantie îĭ reprezentă [!] pictoriĭ pe artiștĭ). substantiv femininmantă

mantà (mantă) f. 1. haină largă și lungă ce se pune deasupra celorlalte; a pune cuiva mantaua, a-l păcăli; 2. (poetic) acoperemânt: a nopții neagră mantă peste dealuri se lățește BOL.; 3. fig. pricină de ceartă, belea: vă veți găsi mantaua cu mine CR. [Pol. MANTA; V. mantie]. substantiv femininmantà

cu manta expr. (intl.) indirect, pe ocolite. substantiv feminincumanta