Man definitie

credit rapid online ifn

*-man, -ă (din -maníe), sufix care înseamnă „ĭubitor exagerat de”: biblioman, meloman. V. -fil, -fob. invariabilman

-MÁN2 Element secund de compunere savantă cu semnificația „om”, „bărbat”. [Pron. -men, var. -men. / < engl. man, germ. Mann]. substantiv masculinman

credit rapid online ifn

MAN3-, MANI3-, MANU-, -MÁN4, elem. „Mână”. (din fr. man/i/-, manu-, -mane, cf. lat. manus) substantiv masculinman

-MÁN1 Element secund de compunere savantă cu semnificația „amator”, „pasionat”. [< gr. -manes, maniafurie, nebunie]. substantiv masculinman

STUNT MAN s.m. (Cinem.) Acrobat expert în salturi mortale, căderi spectaculoase, sărituri etc. care dublează actorii sau apare în figurația filmelor de aventuri. [Pron. stánt men. / < engl., it., fr. stunt man]. substantiv masculinstuntman

STUNT MAN [Pron.: stant men] s. m. (cinem.) acrobat expert în salturi mortale, căderi spectaculoase, sărituri etc., care dublează actorii sau apare în figurația filmelor de aventuri. (< engl. stunt man) substantiv masculinstuntman

NO MAN'S LAND s.n. Fâșie de pământ aflată între liniile cele mai înaintate ale beligeranților; porțiune-tampon între frontiere; țara nimănui. [< engl. no man's land]. substantiv masculinnomansland

NO MAN'S LAND [Pron.: năumenzlénd] s. n. fâșie de pământ între liniile cele mai înaintate ale beligeranților; porțiune tampon între frontiere. ♦ (fig.) țara nimănui. (< engl. no man's land) substantiv masculinnomansland

SELF-MADE MAN loc.s. (Anglicism) Om ajuns prin propriile-i forțe, instruit de sine însuși, care nu datorează nimic originii, favorurilor altuia sau norocului. [Pron. self méid men. / < engl. self-made man]. substantiv masculinselfmademan

*self-made-man (angl.) [pron. selfméĭdmen] s. m., pl. self-made-men substantiv masculinselfmademan

SELF-MADE MAN [Pron.: self meid men] s.m. om ajuns prin propriile-i forțe, autodidact, care nu datorează nimic originii, favorurilor sau norocului. (< engl. self-made man) substantiv masculinselfmademan

mîĭ, V. mîn 2. verbmîĭ

2) mîn și mîĭ, mas, a mîneá v. intr. (lat. mănére, a rămînea, a mînea; it. manére, pv. maner, vfr. manoir, sp. manir, pg. maer.Mîn saŭ mîĭ, mîĭ, mîne, mîném, mînețĭ, mîn; mîneam; măséĭ, măseșĭ, mase, maserăm, maserățĭ, maseră; să mîĭe saŭ să mînă; mîind și mînînd. V. rămîn). Rămîn peste noapte: am mas la han. verbmîn

mâneà v. 1. a trage în gazdă; 2. a rămânea peste noapte: a mas în pădure. [Lat. MANERE, a rămânea, românește cu sensul restrâns]. verbmâneà

mâneá, mân, vb. intranz. – A rămâne peste noapte la cineva; a poposi; a înnopta: „În sara de Anul Nou (struțul) îl punem și mâné acolo în apă” (Bilțiu 2001: 243; Ieud). – Lat. manere (Pușcariu, Candrea-Densusianu, cf. DER). verbmânea

mîneá (mấn, mas), vb. – A înnopta, a-și petrece noaptea undeva. – Mr. amîn, amas, amînare. Lat. manēre (Densusianu, Hlr., 193; Pușcariu, 1078; Candrea-Dens., 1128; REW 5296), cf. alb. mënoń (pare să provină din rom.), it. manere, prov. maner, v. fr. manoir, sp. manir, port. maer; cf. rămînea.Der. mas, s. n. (acțiunea de a înnopta; loc pentru înnoptat), mr. mas (după Pușcariu 1079 și Candrea-Dens., 1129, direct din lat. mansum). verbmînea

mâneá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. mâi/mân, 2 sg. mâi, 3 sg. mấne, 3 pl. mân, perf. s. 1 sg. măséi, 1 pl. máserăm; conj. prez. 3 să mấie/să mấnă; part. mas; ger. mâínd/mânấnd verbmânea

MÂNEÁ, mấi, vb. II. Intranz. (Pop.) A petrece undeva noaptea, a rămâne, a poposi, a dormi undeva peste noapte. ♦ (Reg.) A poposi o vreme undeva; a se așeza, a sta. ◊ Expr. (Parcă) i-au mas șoarecii în pântece (sau în burtă), se spune despre un om care este mereu flămând, căruia îi este mereu foame, care mănâncă mult, cu lăcomie. [Prez. ind. și: mấn; part. mas] – Lat. manere. verbmânea

1) mîn, a v. tr. (lat. mĭnare, a mîna, a conduce [minare plaustrum, a duce caru]; it. menare, pv. cat. vsp. menar, fr. mener. V. îndemn). Fac animalele să meargă, maĭ ales vorbind de cele înhămate: a mîna caiĭ, boiĭ. Fig. Îndemn: furia îĭ mînă. A mîna ca pe Bărăgan, a mîna caiĭ foarte răpede [!] ca cum aĭ fi în pustia Bărăganuluĭ, unde nu țĭ-e frică că veĭ călca lumea. verb tranzitivmîn

mîná (mấn, mânát), vb.1. (Înv.) A urmări. – 2. A izgoni. – 3. A trimite. – 4. A conduce turmele, carul. Mr. min, minare, istr. mir. Lat. mĭnāre „a amenința” (Diez, I, 270; Pușcariu 1077; Candrea-Dens., 1119; REW 5585), cf. it. menare, prov., cat., v. sp. menar, fr. mener (pentru sp., cf. A. Carballo Picazo, RFE, XXXVI, 100-112). verb tranzitivmîna

mâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mân, 2 sg. mâni, 3 mấnă; conj. prez. 3 să mấne; ger. mânấnd verb tranzitivmâna

mânà v. 1. a face să meargă înainte, vorbind mai ales de animale: mână boii la apă, mână calul iute; 2. fig. a îmboldi: ce-i mâna pe ei în luptă ? EM. [Lat. MINARI]. verb tranzitivmânà

MÂNÁ, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext., al unui vehicul (cu tracțiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. ◊ Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (Pop.) A pune în mișcare; a acționa. – Lat. minari „a amenința”. verb tranzitivmâna

sărút mấna (formulă de salut/de mulțumire) vb.+ s. f. verb tranzitivsărutmâna

mână măgaru’! expr. pleacă de-aici!, ia-o din loc! verb tranzitivmânămăgaru

a mâna porcii la jir expr. a sforăi în somn. verb tranzitivamânaporciilajir

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiMan

Man   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular Man
plural
genitiv-dativ singular
plural
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z