Lunca definitie

lúncă (lúnci), s. f.1. Pădure pe marginea unui rîu. – 2. Teren inundabil. – Megl. loncă. Sl. ląka „mlaștină” (Miklosich, Slaw. Elem., 29; Miklosich, Lexicon, 358; Cihac, II, 178; Byhan 317; Densusianu, GS, VI, 362), cf. v. slov. lonka, bg. lăka „vale”, sb., cr. luka, slov. lôka. Semantismul este normal, cf. și lat. paluspădure. Pare inutilă ipoteza unui *lanka preromanic (Hubschmidt, Praeromanica, 39-49; cf. Lahovary 332). – Der. luncet, s. n. (Munt., pădure la malul rîului); luncos, adj. (se zice despre terenuri mlăștinoase, de lîngă apă). Cf. prelucă. substantiv femininluncă

lúncă s. f., g.-d. art. lúncii; pl. lunci substantiv femininluncă

lúncă f., pl. ĭ (vsl. lonka, golf, vale, pajiște; bg. luká, vale, cotitură, pajiște pin [!] locurĭ inundabile; sîrb. rut. lúka, rus. luká; ung. lanka, livadă). Zăvoĭ, pădure de sălciĭ, plopĭ, arinĭ, ulmĭ și frasinĭ pe malu unuĭ rîŭ. Teren inundabil acoperit de pășune saŭ de fîneață. V. cohalm, berc 1. substantiv femininluncă

luncă f. 1. câmpie acoperită cu fănețe sub poala unui deal; 2. pădurice în apropierea apelor. [Slav. LÕKA, baltă; sub raportul sensului, cf. pădure]. substantiv femininluncă

LÚNCĂ, lunci, s. f. 1. Șes de-a lungul unei ape curgătoare caracterizat prin soluri aluvionare și prin vegetație specifică; regiune inundabilă a unei văi. 2. Pădure formată din sălcii, răchită, anini, plopi etc. pe malurile unei ape curgătoare; zăvoi. – Din sl. lonka. substantiv femininluncă

câmpul luncii expr. (glum.) șomaj. substantiv feminincâmpulluncii

Cornul-Luncei n. trecătoare formată de râul Moldova, pune în legătură Bucovina cu orașul Fălticeni. temporarcornulluncei

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiLunca

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z