ÍRIS s.m. Plantă erbacee perenă cu frunze lungi și cu flori mari, violete, albe sau galbene; (pop.) stânjenel. [< fr. iris]. substantiv masculiniris
íris n., pl. urĭ (fr. iris, d. vgr. íris, íridos, curcubeŭ, care e și numele uneĭ zeițe mitologice care era trimeasa [!] zeilor. V. iride). Anat. Membrana circulară retráctilă dintre cornee și fața anterioară a cristalinuluĭ și care, după indivizĭ, e colorată în cafeniŭ închis (aproape negru), galben albastru, cenușiŭ, verde. Min. O varietate de cŭarț care prezentă [!] colorile [!] curcubeuluĭ cînd o crăpĭ. S. m., pl. irișĭ. Zool. Un fel de fluture. Bot. Planta numită pop. stînjinel [!]. substantiv masculiniris
ÍRIS1, iriși, s. m. (Bot.) Stînjenel. Vezi lungi terase suspendate, cu iriși de argint aprinși. CAZIMIR, L. U. 40. substantiv masculiniris
STÂNJENÉL, stânjenei, s. m. Nume dat mai multor specii de plante erbacee perene, cu frunze lungi în formă de sabie și cu flori mari, violete, albastre, albe sau galbene; iris, stânjen (Iris). [Var.: (pop.) stânjinél s. m.] – Stânjen + suf. -el. substantiv masculinstânjenel
ÍRIS s.n. 1. (Liv.) Curcubeu, spectru solar. 2. Membrană colorată circulară a ochiului așezată între cornee și partea anterioară a cristalinului, străbătută de pupilă. 3. Diafragmă a unor aparate optice, care are în centru un orificiu cu diametru variabil. [< fr. iris, lat. iris]. substantiv neutruiris
íris n., pl. urĭ (fr. iris, d. vgr. íris, íridos, curcubeŭ, care e și numele uneĭ zeițe mitologice care era trimeasa [!] zeilor. V. iride). Anat. Membrana circulară retráctilă dintre cornee și fața anterioară a cristalinuluĭ și care, după indivizĭ, e colorată în cafeniŭ închis (aproape negru), galben albastru, cenușiŭ, verde. Min. O varietate de cŭarț care prezentă [!] colorile [!] curcubeuluĭ cînd o crăpĭ. S. m., pl. irișĭ. Zool. Un fel de fluture. Bot. Planta numită pop. stînjinel [!]. substantiv neutruiris
iris n. 1. perdea felurit colorată ce înconjoară pupila ochiului; 2. plantă numită vulgar stânjinel. substantiv neutruiris
ÍRIS, (I) irisuri, s. n., (II) iriși, s. m. I. S. n. 1. Membrană circulară, colorată a ochiului, situată înaintea cristalinului, în mijlocul căreia se găsește pupila. 2. Diafragmă cu diametru variabil, folosită la instrumentele optice pentru a regla fasciculul de lumină care pătrunde în instrument. II. S. m. (Bot.) Stânjenel. – Din fr., lat. iris. substantiv neutruiris
ÍRIS2, irisuri, s. n. 1. Membrană circulară, colorată, a ochiului, situată între cornee și partea anterioară a cristalinului și în mijlocul căreia se găsește pupila. Maria are ochii foarte frumoși, castanii, cu fire de aur în iris. C. PETRESCU, Î. I 22. Ce s-o fi reflectînd oare în lentilele acelor ochi mari și blînzi, cu irisul negru ca păcura. BART, S. M. 84. Aprinzîndu-și irisul galbăn ca aurul subt pleoapa lăsată pe obraz, [papagalul] își întindea aripile. ANGHEL, PR. 43. 2. Diafragmă compusă din mai multe piese care are în centru un orificiu cu diametrul variabil, folosită la unele instrumente optice. substantiv neutruiris
*íride f., pl. írizĭ. Asta ar fi forma maĭ conformă spirituluĭ limbiĭ rom. de cît [!] iris, ca ónice îld. onix și indice îld. index. substantiv neutruiride
Iris, fiica lui Thaumas și a Electrei și soră cu harpiile. Simboliza curcubeul și îndeplinea printre muritori funcția de mesageră a zeilor. Iris îi slujea cu precădere pe Zeus și pe Hera. temporariris
íris n., pl. urĭ (fr. iris, d. vgr. íris, íridos, curcubeŭ, care e și numele uneĭ zeițe mitologice care era trimeasa [!] zeilor. V. iride). Anat. Membrana circulară retráctilă dintre cornee și fața anterioară a cristalinuluĭ și care, după indivizĭ, e colorată în cafeniŭ închis (aproape negru), galben albastru, cenușiŭ, verde. Min. O varietate de cŭarț care prezentă [!] colorile [!] curcubeuluĭ cînd o crăpĭ. S. m., pl. irișĭ. Zool. Un fel de fluture. Bot. Planta numită pop. stînjinel [!]. temporariris
íris1 (plantă) s. m., pl. íriși temporariris
ÍRIS2, irisuri, s. n. 1. Membrană circulară, colorată, a ochiului, situată între cornee și partea anterioară a cristalinului și în mijlocul căreia se găsește pupila. Maria are ochii foarte frumoși, castanii, cu fire de aur în iris. C. PETRESCU, Î. I 22. Ce s-o fi reflectînd oare în lentilele acelor ochi mari și blînzi, cu irisul negru ca păcura. BART, S. M. 84. Aprinzîndu-și irisul galbăn ca aurul subt pleoapa lăsată pe obraz, [papagalul] își întindea aripile. ANGHEL, PR. 43. 2. Diafragmă compusă din mai multe piese care are în centru un orificiu cu diametrul variabil, folosită la unele instrumente optice. temporariris
Iris f. 1. Mit. mesagera zeilor, metamorfozată de Junona în curcubeu. temporariris
íreș și íriș, -ă adj. (ung. erös, robust). Trans. Vest. Sănătos; adevărat (Acad.). – După mine, e confundat cu hireș, fireș, firesc, natural, adevărat, curat. temporarireș
Thaumanti(a)s, denumire purtată de Iris, mesagera zeilor, în calitatea ei de urmașă a lui Thaumas. temporarthaumantias
Iris | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | 'iris | 'irisul |
plural | 'irisuri | 'irisurile | |
genitiv-dativ | singular | 'iris | 'irisului |
plural | 'irisuri | 'irisurilor |
Iris | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | 'iris | 'irisul |
plural | 'irisuri | 'irisurile | |
genitiv-dativ | singular | 'iris | 'irisului |
plural | 'irisuri | 'irisurilor |