www.ReduPedia.ro
Definitie Indus - ce inseamna Indus - Dex Online

Indus definitie

INDÚS, -Ă adj. (Despre un fenomen sau proces) Care este influențat sau produs de un stimul extern. // s.n. Parte a unei mașini electrice în care se produce, prin inducție, un curent electric. [După fr. induit]. adjectiv indus

*indúc, -dús, a -dúce v. tr. (lat. in-dúcere. V. duc). Duc în, împing în: a induce pe cineva în eroare. Fac o inducțiune, conclud: de acolo induc că și el va cădea. V. deduc. adjectiv induc

INDÚS, -Ă, induși, -se, adj., s. n. 1. Adj. (Despre fenomene fizice) Care este produs sau influențat de un alt proces fizic cu care evoluează concomitent. ♦ (Despre tensiuni electromotoare și curenți electrici) Care se produce prin inducție electromagnetică. 2. S. n. Parte componentă a unui sistem electromagnetic în care se produc tensiunile electromotoare induse de câmpul magnetic al inductorului. – V. induce. adjectiv indus

Indu m. sau Sindu, mare fluviu al Indiei, se varsă în Marea de 0man: 3000 km. temporar indu

*indúc, -dús, a -dúce v. tr. (lat. in-dúcere. V. duc). Duc în, împing în: a induce pe cineva în eroare. Fac o inducțiune, conclud: de acolo induc că și el va cădea. V. deduc. verb tranzitiv induc

INDÚCE vb. III. tr. 1. (Log.) A face un raționament inductiv. ◊ A induce în eroare = a înșela, a amăgi. 2. A produce o inducție electromagnetică. [P.i. indúc, part. -dus. / < lat. inducere]. verb tranzitiv induce

induce v. 1. a împinge, a conduce: a induce în eroare; 2. a face o inducțiune, a trage o consecvență. verb tranzitiv induce

indúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. indúc, 1 pl. indúcem, 2 pl. indúceți; imp. indú, neg. nu indúce; part. indús verb tranzitiv induce

INDÚCE, indúc, vb. III. Tranz. 1. A împinge, a îndemna pe cineva să facă un lucru. ◊ Expr. A induce în eroare = a înșela, a amăgi. ♦ (Log.) A face un raționament inductiv. 2. A produce un câmp electric prin inducție electromagnetică. [Part. indus] – Din lat. inducere (cu sensuri după fr. induire). verb tranzitiv induce

INDÚCE, indúc, vb. III. Tranz. 1. (Numai în expr.) A induce în eroare = a face (pe cineva) să creadă sau să i se pară că ceva este altfel decît e în realitate; a înșela, a amăgi. Nu obosesc tot cîntînd laude nemeritate unor persoane din Principate și inducînd astfel în eroare opinia publică. BOLINTINEANU, O. 253. 2. A produce un cîmp electric prin inducție electro­magnetică. – Forme gramaticale: part. indus. verb tranzitiv induce

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului Indus

Indus   masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular indus indusul indu indusa
plural induși indușii induse indusele
genitiv-dativ singular indus indusului induse indusei
plural induși indușilor induse induselor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z