hulúb (hulúbi), s. m. – Porumbel. – Var. golumb, gulup. Mr. gulup. Rut. holub, var. din sl. goląbi (Miklosich, Lexicon, 135; Cihac, II, 144; Byhan 311; DAR), cf. bg. golăb. – Der. hulubiță, s. f. (porumbiță), cf. sl. goląbica; hulăbărie, s. f. (porumbar, adăpost pentru hulubi). – Cf. gulup. adjectivhulub
hulúb m. (rut. hólub, rus. gólubĭ, d. vsl. golombĭ, rudă cu lat. columbus. V. porumb și hurlup). Nord. Porumb (pasăre). Fc. Hurlup. – În Nț. hurlub, în Ban. Gorj golumb și golîmb (vsl.), ca porumb față de porîmb: golîmbiĭ zburară (Șez. 36, 8). adjectivhulub
hulúb2 (reg.) s. m., pl. hulúbi adjectivhulub
hulub m. Mold. porumb (pasăre). [Rut. HOLUB]. ║ a. se zice de boul care e suriu deschis ca gușa porumbului (mai ales în partea de dinapoi). adjectivhulub
hulúb1 (reg.) adj. m., pl. hulúbi; f. hulúbă, pl. hulúbe adjectivhulub
HULÚB, hulubi, s. m., adj. (Reg.) 1. S. m. (Otnit.; reg.) Porumbel. ◊ Hulub de stepă = pasăre din ordinul columbiformelor, de mărimea unui porumbel, de culoare galbenă-brună, cu pete sure pe spate (Syrrhaptes paradoxus). 2. Adj. (Despre animale) Cu părul sau cu penele cenușii, asemănătoare cu ale porumbelului sălbatic. – Din ucr. holub. adjectivhulub
HULÚB, hulubi, s. m. (Mold.) Porumbel. Poarta, frumos săpată și înflorită, se deschise și din streșina porții își luă zborul un stol de hulubi. SADOVEANU, O. IV 387. Un pensionar care-și petrecea ceasurile goale în căsuța de peste drum, ingrijindu-și de sănătate și de hulubii jucăuși. id. P. S. 189. La zgomotul ușii, un huruit de hulubi răspunde din podul casei. ANGHEL-IOSIF, C. L. 115. adjectivhulub
1) porúmb m. (lat. pălŭmbus, porumb sălbatic, care e o formă oscică îld. cŏlŭmbus, porumb; it. palombo, sp. palomo, pg. pombo. V. hulub). Mold. sud. O pasăre domestică cu zbor foarte ușor și care trăĭește și în stare sălbatică. (Există o mulțime de felurĭ de porumbĭ: guțanĭ, califarĭ, misirliĭ, motațĭ, învîrtitorĭ și alțiĭ. Eĭ trăĭesc păreche, ca și turturelele, și-s considerațĭ ca simbolu fidelitățiĭ conjugale. În armată îs întrebuințațĭ la dus informațiunĭ la marĭ depărtărĭ. În Munt. se numește porumbĭel [!], în Mold. nord hulub, în Olt. golumb, în Ban. golîmb). Munt. (pin [!] abuz la forma coceanuluĭ, ca și bg. gŭlybĭ). Popușoĭ [!], o plantă (V. popușoĭ). – Și porîmb pe alocurea. V. guguștĭuc. adjectivporumb
hlóbă și (maĭ des) hlúbă și (vest) hulúbă f., pl. e (rut. holóbli, rus. oglóbli, hlube, bg. zglob, încheĭetură. Bern. 1, 305). Pl. Cele doŭă prăjinĭ ale trăsureĭ cu un cal (ca oiștea la cea cu doĭ caĭ). – Și hloabe, brațele scrîncĭovuluĭ [!]. substantiv femininhlobă
hulúbă, V. hlubă. substantiv femininhulubă
hulúbă, -e, s.f. – Fiecare din cele două rude la care trage calul singur la căruță (ALR, 1971. h. 368; Dragomirești). – Din ucr. holoblja (DEX). substantiv femininhulubă
hulúbă s. f., g.-d. art. hulúbei; pl. hulúbe substantiv femininhulubă
hulubă f. lemn la căruță de care se înhamă calul. [Mold. hloabă = pol. HOLOBLE]. substantiv femininhulubă
hulúbă (hulúbe), s. f. – Prăjină prinsă de crucea căruței. – Var. hlobă, ulubă, h(o)loabă. Rut. och(o)loblja, pol. hołoble (Cihac, II, 139; Tiktin; DAR), din germ. kloben. – Der. hlobăna, vb. refl. (a se legăna). substantiv femininhulubă
HULÚBĂ, hulube, s. f. Fiecare dintre cele două prăjini prinse de crucea căruței, a trăsurii etc., între care se înhamă calul. [Var.: ulúbă s. f.] – Din ucr. holoblja. substantiv femininhulubă
HULÚBĂ, hulube, s. f. 1. Fiecare dintre cele două prăjini prinse de crucea căruței, a trăsurii etc. între care se înhamă calul. Am făcut un foc între hulubele căruței. CAMILAR, N. II 243. 2. (Fig., rar) Fiecare dintre cele două brațe ale ochelarilor. [Purta] ochelari mici, de țîrcovnic, cu hulubele înnădite-n sîrmă, sfori și bucăți de tablă galvanizată. GALAN, B. I 30. substantiv femininhulubă
hulubél (reg.) s. m., pl. hulubéi, art. hulubéii substantiv masculinhulubel
HULUBÉL, hulubei, s. m. (Reg.) Hulubaș. – Hulub + suf. -el. substantiv masculinhulubel
HULUBÉL, hulubei, s. m. (Mold.) Hulubaș. Fă-mă doamne-un hulubel, Să mă-nalț pînă la cer. SEVASTOS, C. 170. substantiv masculinhulubel