Hotarele definitie

hotár (hotáre), s. n. – 1. Limită, margine. – 2. Frontieră, graniță. – 3. Capăt, extremă. – 4. Proprietate, teren delimitat. – 5. (Înv.) Hotărîre. Mag. hotár (Cihac, II, 507; Tiktin; Gáldi, Dict., 92). Nu este sigur că mag. a dat sl. chotarŭ (Berneker 386) sau că provine din acesta (Melich, Slavonic R., XI, 36.; sb. hatar începînd cu sec. XIV, cf. Daničič, III, 582); însă și cuvîntul rom. poate proveni din sl., cf. sb. atar „regiune”. – Der. hotărî, vb. (a delimita, a pune hotar; a stabili, a fixa; a hotări; refl., a se mărgini, a se învecina), cf. mag. határozni „a discerne, a hotărî”; nehotărîre, s. f. (lipsă de hotărîre); nehotărît, adj. (indecis); hotăraș (var. hotărîș), adj. (învecinat), din mag. határos (Löwe 20; Gáldi, Dict., 137); hotărîtor, adj. (decisiv, determinant); hotărît, adv. (sigur, fără îndoială); hotărîtură, s. f. (înv., delimitare); hotarnic, adj. (care se referă la hotarele unei moșii); hotărnici, vb. (a pune hotar, a delimita); hotărnicie, s. f. (demarcare); înhotărît, adj. (înv., limitrof). substantiv neutruhotar

hotar, hotare s. n. (înv.) nota cinci. substantiv neutruhotar

hotár n., pl. e (ung. határ, d. germ. dial. hotter, gard de nuĭele împletite, hotte, coș de vărguțe. Și vsl. sîrb. pol. rut. Bern. 1, 386). Limită între moșiĭ orĭ țărĭ. – În vest otar. V. frontieră, graniță. substantiv neutruhotar

hotár s. n., pl. hotáre substantiv neutruhotar

hotar n. 1. semn servind a despărți două moșii; 2. limită (și fig.): mânia grădinarului trecu orice hotar; o jale fără margini, un dor fără hotar AL. 3. marginile unei țări, graniță: hotarele României; 4. (poetic) margine în genere: să strâng în brațe vieața-mi pe a zilelor hotare AL. [Ung. HATÁR]. substantiv neutruhotar

HOTÁR, hotare, s. n. 1. Linie de demarcație care desparte o țară de alta; frontieră, graniță. ◊ Piatră de hotar = piatră, stâlp prin care se indică un hotar. ♦ Linie care desparte o proprietate de alta sau o așezare de alta. 2. Fig. Limită, margine, capăt, sfârșit. 3. Moșie, proprietate (mare); p. ext. regiune, țară. ♦ (Reg.) Teritoriu în proprietatea (locuitorilor) unei comune. – Din magh. határ. substantiv neutruhotar

HOTÁR, hotare, s. n. 1. Linie de demarcație care desparte o țară de alta (v. graniță, frontieră), o proprietate de alta (v. hat, răzor, mejdină) sau un sat, un oraș de altul. Gonașii îi ajunseră tocmai cînd treceau hotarul. NEGRUZZI, S. I 158. Punea hotar pămîntului dăruit culmele dealurilor. id. ib. 273. Săi, Ștefane, la hotare, C-a intrat sabie-n țară. ALECSANDRI, P. P. 170. ◊ Loc. adv. Peste (sau dincolo de) hotar (sau hotare) = în țară străină. Un frate mai mare m-a luat cu el peste hotare... A murit bădița, ș-am rămas singur pe lume. SADOVEANU, O. VII 22. A să ne scoată leșii din țara noastră, bădică, și să ne ducă robi peste hotar. ALECSANDRI, T. II 34. Floare albă din păhar, Badea mi-i peste hotar. HODOȘ, P. P. 46. 2. Fig. Limită, margine, capăt. Mănia grădinarului trecu orice hotare. ISPIRESCU, L. 152. La cel ce în carcere plînge amar Și blestemă cerul și soartea, La neagra-i durere îi pune hotar. EMINESCU, O. I 11. Frunză verde oțetar, Cîntă cucul în stejar, Să pui grijilor hotar. BELDICEANU, P. 95. ◊ (Rar) Hotarul vederilor = orizont. Peste întin­derile de la hotarul vederilor jucau valurile apei morților. SANDU-ALDEA, U. P. 57. ◊ Loc. adj. Fără (de) hotar = nesfîrșit, nemărginit. În noaptea fără de ho­tar Mișcăm într-una, Aproape în zadar. CAMIL PETRESCU, V. 17. 3. Moșie, proprietate (mare); p. ext. regiune, țară, ținut. De cîteva zile văzuse destule și auzise de asemeni, ca să se convingă că toate în acest hotar... au o pulsație proprie. SADOVEANU, Z. C. 72. S-au iscat mărturii precum că noi de ani de zile împingem vitele noastre la pășune pe hotarul Murgenilor. id. O. VII 104. Iar la ospăț ! Un rîu de vin ! Mai un hotar tot a fost plin De mese. COȘBUC, P. I 57. Acum sîntem în hotarul tatii. RETEGANUL, P. III 16. ♦ (Transilv.) Teritoriul (cu pămînt arabil, pășuni, păduri etc.) al unei comune. Satul părea mititel... Hotarul însă se întindea atît de mare, încît Ion nu se mai sătura privindu-l. REBREANU, I. 50. – Pl. și: (regional) hotară (EMINESCU, O. IV 111). substantiv neutruhotar