horéț n., pl. e (ung. halrács, d. hal, pește, și rács, grătar, corlată). Munt. Mold. Coș, ladă saŭ îngrăditură de păstrat peștele viŭ. – În Mold. și horéz, la Dun. (Olt.) juvác, (Munt. Mold.) juvélnic. V. hodorob și mandră. temporarhoreț
Horez (Hurez) n. sat în jud. Vâlcea cu o mănăstire zidită de Const. Brâncoveanu în 1695, într’o vale singuratică (unde răsună adesea strigătul de jale al hurezului). temporarhorez