Horea definitie

horí, horesc, vb. intranz. – A cânta sau a interpreta la un instrument melodii populare: „A cânta hore; când moare vreun fecior tânăr ori vreo fată din sat, atunci nu-l cântă (= bocesc) femeile, ci-l horesc fetele, adică îl petrec cu hori, cântece până la groapă, de regulă cu acompaniament de lăutari” (Țiplea 1906). – Din hore. verb tranzitivhori

horí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. horésc, imperf. 3 sg. horeá; conj. prez. 3 să horeáscă verb tranzitivhori

horì v. Mold. Tr. 1. a cânta hore sau doine: ce horești așa cu jele ? POP. 2. a cânta în genere: pe drum horia și doinea EM. verb tranzitivhorì

horì v. a cosi cu hreapca: fânul se horește la clădit în stog. [Origină necunoscută]. verb tranzitivhorì

HORÍ, horesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Pop.) A cânta un cântec, de obicei o horă (din gură sau din fluier); p. ext. a doini. 2. Intranz. A juca hora. – Din horă. verb tranzitivhori

HORÍ, horesc, vb. IV. Intranz. 1. A cînta o horă (din gură sau din fluier); p. ext. a doini. Niște fluierari își puseră fluierele la gură, începînd a hori. CAMILAR, T. 141. Trecea păstorașul împărat doinind și horind. EMINESCU, N. 5. Ce horești așa cu jele, În butul dragostii mele ?... Eu nu cînt În butul tău, Ci horesc D-aleanul meu. TEODORESCU, P. P. 84. ◊ Tranz. (Complementul indică ceea ce se cîntă) Nu se mai urneau din cîrciumă și horeau cu foc un cîntec vitejesc, înjurînd pe Busuioc sau pe ciocoi. REBREANU, R. II 233. 2. A juca hora. Ne uităm la ei cum horesc – unii mai sprinteni, alții mai greoi. STANCU, D. 169. ◊ Fig. Flăcările insuflețindu-se, horeau roșii ca sîngele. CAMILAR, T. 9. verb tranzitivhori

horésc v. intr. (d. horă). Trans. Cînt din gură: din furcă torcînd, de drăguț horind (P. P.). Cînt melancolic din fluĭer. Joc hora. V. tr. Adun căpițele ca să fac claĭa (stogu). – În est horăsc, a horî. verb tranzitivhoresc