Hogaș definitie

hogáș, V. văgaș. substantiv neutruhogaș

văgáș și hăgáș (vest) și hogáș (est) n., pl. e (ung. vágás, d. vágni, a tăĭa. V. văgăună). Urmă adîncă lăsată de roata caruluĭ (fr. ornière). Fig. Direcțiune saŭ cale de urmat: a purcede pe hogașu îmbunătățirilor. Desprinderĭ înrădăcinate, rutină. – Și hăŭgaș (nord), făgaș (Munt.) și ogaș (Ban. Olt). substantiv neutruvăgaș

HOGÁȘ s. n. v. făgaș. substantiv neutruhogaș

FĂGÁȘ, făgașe, s. n. Urmă adâncă (și îngustă) săpată în pământ de șuvoaiele apelor de ploaie sau lăsată de roțile unui vehicul. ♦ Scobitură săpată pe întreaga lungime a frontului minier de abataj, pentru a ușura desprinderea ulterioară a rocii. ♦ Fig. Direcție, drum. Și-a orientat cercetările pe un nou făgaș. [Pl. și: făgașuri. – Var.: (reg.) hăugáș, hogáș, văgáș s. n.] – Din magh. vágás. substantiv neutrufăgaș

HOGÁȘ s. n. v. făgaș. substantiv neutruhogaș

FĂGÁȘ, făgașuri și făgașe, s. n. Urmă săpată de apele de ploaie sau lăsată în pămîntul moale de roțile unui vehicul și rămasă după întărirea pămîntului. Apa fuge șiroaie pe făgașurile drumurilor, scurgîndu-se în șanțuri. SAHIA, N. A. 49. Roatele briștei tăiau făgașe subțiri pe iarba plăpîndâ a pămîntului jilav. ODOBESCU, S.I 381. ♦ Fig. Direcție, drum. Întîmplarea care-l scosese din făgașul obișnuit îl zdruncinase tare. SADOVEANU, O. III 580. Înțelegînd că discuția s-a împotmolit, căută să-i schimbe făgașul. REBREANU, R. I 41. – Variante: hăugáș (ALECSANDRI, T. 1205), ogáș (I. IONESCU, M. 36, id. P. 360), hogáș (HOGAȘ, M. N. 206, ȘEZ. VIII 25), văgáș (TEODORESCU, P. P. 180, ȘEZ. IV 131) s. n. substantiv neutrufăgaș